Tema Energy, cel mai mare dezvoltator român de centre de date, se listează la Bursa de Valori București

Tema Energy, cel mai mare dezvoltator român de centre de date, cu afaceri de 8,75 milioane de euro anul trecut, se listează în primul semestru al anului 2022 la Bursa de Valori București.
Lidia Neagu - J, 24 mart. 2022, 15:05
Tema Energy, cel mai mare dezvoltator român de centre de date, se listează la Bursa de Valori București

Compania este, în prezent, lider pe piața de centre de date din România. De la fondarea sa din 2002, Tema Energy a lucrat cu peste 600 de clienți și a gestionat peste 100 de proiecte de centre de date în cei 20 de ani de activitate.

„Listarea la Bursă e o validare a parcursului si potențialului nostru. Ne dorim un free-float sănătos, care să asigure o valoare de piață reală și corectă, însă nu ne grăbim – rămânem flexibili și responsabili față de business și de ceilalți acționari. Bursa va crea multiple instrumente pe care suntem pregătiți să le fructificăm. Printre acestea se numără accesul la capital pentru noi direcții strategice, prin emisiune de acțiuni sau obligațiuni, achiziții și, nu în ultimul rând, motivarea și retenția de personal esențial – o resursă cheie pentru activitatea Tema Energy”, spune Mihai Manole, Managing Partner Tema Energy.

Listarea la BVB reprezintă nivelul superior la care trece compania pe fondul performanței accelerate din ultimii ani, în pofida contextelor economice și politice provocatoare. În 2021, Tema Energy a înregistrat o cifră de afaceri de 8,75 milioane de euro, cu 22% mai mult decât în 2020. Profitul a crescut și el cu 40% în 2021 față de anul precedent. Perspectivele companiei sunt la fel de solide. Tema Energy vizează ca în următorii cinci-zece ani să-și mărească cifra de afaceri cu 10%-15% anual. De asemenea, compania are în plan ca într-un termen de 2-3 ani să se extindă la nivel regional, în țările vecine României.

Procesul de listare este asistat de Goldring, companie de investiții din Târgu Mureș cu o activitate de peste 20 de ani pe piața românească de capital, oferind consultanță pentru investitori și companiii.

În paralel, compania lucrează la proiecte de anvergură, printre care centrele de date Cluster Power, centrele de date mobile pentru IGPR-Poliția Română și organizarea DataCenter Forum, singurul eveniment de profil din România.

Prima fază a campusul-ului Cluster Power este finalizată în proporție de 98%, Tema Energy fiind integratorul de tehnologie pentru aceste centre de date cu baza la Craiova. Este vorba despre unul dintre cele mai mari și mai inovative Data Centere din Europa Centrală și de Sud-Est.

Tema Energy este în curs de a finaliza unul dintre cele mai mari centre de date mobile din țară, în parteneriat cu Arctic Stream. Proiectul prevede livrarea unui container IT de 13 Rack-uri pentru IGPR – Poliția Română și este în curs de recepție și de testare.

DataCenter Forum, eveniment suspendat în 2020 și 2021 în contextul pandemic, va reuni în 2022 cei mai importanți actori ai pieței de centre de date din România. Tema Energy organizează evenimentul în colaborare cu unii dintre cei mai mari producători de profil la nivel global, printre care APC by Schneider Electric, Vertiv, Rittal, Reichle & de Massari, Aksa, Bachmann, Securiton și Uptime Institute.

Înființată în 2002, Tema Energy este lider al pieței de centre de date din România, cu expertiză recunoscută în sisteme de power supply și alte soluții complexe de engineering.

Compania și-a dezvoltat, începând cu 2018, propriile soluții IT de monitorizare și control al infrastructurii, atât pentru centre de date cât și pentru alte sisteme: management-ul echipamentelor si infrastructurilor de electro-alimentare si auxiliare – Tema Infra Suite, precum și monitorizarea centrelor de date – Tema DC Management.

Tema Energy este un one-stop-shop pentru clienții care doresc un centru de date integrat 100% prin asigurarea de consultanță, design, proiectare, construcție și implementarea instalațiilor, a echipamentelor, a comunicațiilor, a administrarii locației, cu includerea în proiectul final a serviciilor de start-up, mentenanță și intervenții.

Tema Energy este un integrator de sisteme și instalații complexe cum ar fi: power supply solutions, sisteme de climatizare, sisteme de stingere incendii, instalații electrice, sisteme de comunicații, sisteme de Railway, sisteme BESS de stocare a energiei, instalații fotovoltaice sau facility management tehnic.

Te-ar mai putea interesa și
Doar 6 lei pentru un rezervor plin cu carburant? Țările cu cea mai ieftină benzină din lume, mai ieftină și decât apa
Doar 6 lei pentru un rezervor plin cu carburant? Țările cu cea mai ieftină benzină din lume, mai ieftină și decât apa
În timp ce șoferii din Europa sunt din ce în ce mai nervoși când intră în benzinării, unde prețurile reflectă constant tensiunile geopolitice și taxele de mediu, în alte colțuri ale......
Casa Albă a lansat un joc controversat, „Build the Wall”, care seamănă izbitor cu Tetris. Compania dă asigurări că nu este implicată în așa ceva și analizează măsurile pe care poate să le ia
Casa Albă a lansat un joc controversat, „Build the Wall”, care seamănă izbitor cu Tetris. Compania dă asigurări ...
The Tetris Company, creatoarea celebrului Tetris, a dat asigurări vineri că nu a fost implicată în conceperea unui joc ...
Javier Milei, care se declară cel mai sionist președinte din lume, amenință că va impune sancțiuni împotriva unor companii israeliene implicate într-un proiect petrolier din Insulele Falkland
Javier Milei, care se declară cel mai sionist președinte din lume, amenință că va impune sancțiuni împotriva unor ...
Preşedintele Argentinei, Javier Milei, ameninţă cu sancţiuni companiile implicate în exploatarea petrolului din largul ...
Fondul Suveran al Norvegiei, cel mai mare din lume, vrea să-și reducă masiv expunerea pe obligațiunile SUA
Fondul Suveran al Norvegiei, cel mai mare din lume, vrea să-și reducă masiv expunerea pe obligațiunile SUA
Fondul Suveran al Norvegiei, cu active de 2.300 de miliarde de dolari, propune reducerea semnificativă a expunerii pe obligaţiunile ...