Tendințe în industria de tehnologie în 2012

În contextul economic global, apetitul oamenilor pentru tehnologie pare să  sfideze criza financiară, iar acest lucru se vede din tendințele în tehnolgie pentru 2012, se arată într-un raport al companiei de audit Deloitte.
laurentiu.matache - lun, 23 ian. 2012, 13:25

„Noi preconizăm vânzări record de telefoane smart și tablete în acest an, precum și o cerere în creștere de televizoare și computere în țările emergente. Apetitul pieței pentru noile tehnologii este reflectat și de ascensiunea timidă, dar clară a nișei de printare 3 D, unde vânzările se vor menține sub 200 de milioane de dolari în acest an”, spune Ahmed Hassan, Managing Partner Deloitte Balcani.

Creșterea volumului existent de date devine o provocare pentru capacitățile tradiționale de administare, ceea ce aduce în prim plan așa-numitele proiecte “big data”. Rețelele sociale, comportamentul consumatorului în timp real, mobilitatea, rețelele de sensor și alte surse generatoare de date au contribuit la suprasolicitarea capacităților de stocare a datelor.

„Volumul de date crește atât de rapid încât atunci când organizațiile vor să realizeze o analiză în timp real, uneori instrumentele tradiționale nu mai sunt adecvate, ceea ce readuce în prim plan conceptul ‘big data’. Conferințele individuale axate pe acest subiect atrag mii de participanți, companiile de profil atrag finanțări de peste 50 de milioane de dolari, sunt înființate fonduri de investiții speciale, iar marii dezvoltatori de software se asociază sau preiau liderii deja consacrați în domeniu”, explică Alina Mirea, Director Audit Deloitte România.

Principalele tendințe în industria de tehnologie în 2012

•    Consumul de tehnologie sfidează temerile economice la nivel global;
•    Piața asistă la creșterea numărului de posesori a mai mult de o tabletă;
•    “Big data” devine “big deal”;
•    Segmentul de stocare a datelor înclină categoric în favoarea dispozitivelor și tehnologiilor solid state storage (capacități de stocare a datelor solide);
•    Tehnologia alimentării cu energie prin unde radio rămâne în stadiu incipient;
•    Printarea 3D – o piață în creștere, dar încă la început.

Te-ar mai putea interesa și
Guvernul anunță că platforma e-Terra va deveni funcţională săptămâna viitoare
Guvernul anunță că platforma e-Terra va deveni funcţională săptămâna viitoare
Testele de securitate, funcţionalitate şi performanţă ale sistemului e-Terra avansează bine, iar potrivit estimărilor platforma va deveni funcţională în cursul săptămânii viitoare, a......
România a trimis alertă timpurie Comisiei Europene și statelor membre din cauza situației dificile din energie
România a trimis alertă timpurie Comisiei Europene și statelor membre din cauza situației dificile din energie
Ministerul Energiei a emis vineri o alertă timpurie către Comisia Europeană și statele membre ale UE, avertizând că ...
Dunărea secată ne seacă și buzunarele. Criza din energie va crește inflația în România, singura țară UE care are stagflație, adică inflație mare și recesiune concomitent – ING
Dunărea secată ne seacă și buzunarele. Criza din energie va crește inflația în România, singura țară UE care are ...
Un șoc energetic persistent ar periclita ținta de inflație de 6% pentru acest an. Producția industrială, deja cu o scădere ...
Urșii din pădurile și orașele României pot răsufla ușurați. Președintele Nicușor Dan a trimis la reexaminare proiectul de lege privind combaterea atacurilor urșilor asupra oamenilor și bunurilor acestora
Urșii din pădurile și orașele României pot răsufla ușurați. Președintele Nicușor Dan a trimis la reexaminare proiectul ...
Preşedintele Nicuşor Dan a trimis vineri Parlamentului spre reexaminare proiectul de lege privind metodele de intervenţie ...