Tensiuni de Ziua Naţională. Noua Dreaptă şi Garda Secuiască, faţă-n faţă la Miercurea Ciuc

Organizaţia Noua Dreaptă organizează de 1 Decembrie un miting la Miercurea Ciuc, la care i-a invitat să participe pe toţi cei care s-au săturat de separatiştii maghiari. În replică, Garda Secuiască şi-a chemat oamenii să iasă în stradă pentru a împiedica organizarea mitingului de Ziua Naţională a României tocmai în inima Ţinutului Secuiesc.
Economica.net - mar, 29 nov. 2011, 12:26

Organizaţia „Noua Dreaptă” a anunţat că de 1 Decembrie va organiza un miting la Miercurea Ciuc, unde va fi arborat un drapel tricolor de peste 20 de metri lungime, scrie jurnalul.ro.

La manifestaţia organizată de Noua Dreaptă, sunt aşteptate peste 300 de persoane.

„Dacă te-ai săturat de manifestările anticonstituţionale ale separatiştilor maghiari, dacă nu ţi-e indiferentă soarta românilor din judeţele Harghita, Covasna şi Mureş, ajunşi străini în propria ţară, dacă eşti român şi te mândreşti cu asta, vino la mitingul de Ziua Naţională a României”, se arată într-un comunicat postat pe site-ul oficial al organizaţiei – nouadreapta.org.

În replică, Garda Secuiască a postat un comunicat pe site-ul oficial al organizaţiei – szekelygarda.ro – prin care face apel la autorităţile locale să stopeze această manifestaţie de 1 decembrie „în inima Ţinutului Secuiesc”.

„Singurul scop al acestui demers este provocarea populaţiei maghiare şi crearea unor tensiuni nejustificate în zonă. Această organizaţie este sprijinită constant de autorităţile române. În aceste condiţii facem un apel tuturor patrioţilor maghiari şi secui, respectiv oricărei persoane interesate de soarta Ţinutului Secuiesc, să stopăm, prin prezenţa noastră, această manifestaţie”.

Viceprimarul oraşului Miercurea Ciuc, Antal Attila, a ţinut să precizeze că organizaţia Noua Dreapta nu a depus nici o cerere pentru organizarea mitingului.

„Dacă cele două organizaţii vor căuta scandalul, cu siguranţa e posibilă o întâlnire între cele două părţi. Este de datoria forţelor de ordine să menţină liniştea şi pacea cu ocazia zilei de 1 decembrie”, a declarat Antal Attila pentru Kronika.ro.

Codrin Goia, coordonatorul departamentului de propagandă al „Noii Drepte”, a declarat însă că manifestarea nu va fi una antimaghiară.

El a precizat că se aşteaptă la provocări din partea unor organizaţii maghiare sau a UDMR şi a făcut apel la membrii comunităţii maghiare din Miercurea Ciuc să lase organizaţia „Noua Dreaptă” să sărbătorească în linişte Ziua Naţională a României.

„Noi nu avem nimic de-a face cu xenofobia şi scandalul”, a mai spus Codrin Goia.

„Dacă în 2009, când Noua Dreaptă a sărbătorit Ziua Naţională la Sfântu-Gheorghe, am fi organizat o contramanifestaţie de 10.000 de oameni, le-ar fi trecut cheful de a mai merge, în 2010, în Târgu-Mureş, şi acum în Miercurea Ciuc. Eu am transmis atunci un mesaj pacifist. Să îi lăsăm să vină şi să plece. Noua Dreaptă nu face altceva decât să provoace, iar pentru relaţia româno-maghiară nu este nevoie de aşa ceva. Această acţiune a extremiştilor aduce prejudicii locuitorilor români din aceste zone. Extremiştii vin o singură dată în viaţa lor în Ţinutul Secuiesc, dar cu românii cu care locuim aici va trebui să ne privim ochi în ochi în fiecare zi”, a declarat în cadrul unei conferinţe de presă, Antal Arpad, primarul oraşului Sfântu-Gheorghe.

„Fiecare ar trebui să mărşăluiască acolo unde îşi are cartierul general. Noi nu am plecat prin ţară să sărbătorim 15 martie sau 23 octombrie. Oraşul Miercurea Ciuc nu a avut nici un rol în evenimentele din 1 decembrie 1918. Nu am fost reprezentaţi de nimeni, însă ciucanii şi toată populaţia Ţinutului Secuiesc aşteaptă, încă din 1918, punerea în aplicare a promisiunilor făcute la Alba Iulia către minorităţile naţionale”, a completat primarul oraşului Miercurea Ciuc, Raduly Kalman.

Te-ar mai putea interesa și
Modelul electric Dacia Spring, deja disponibil pentru revânzare pe site-urile de profil
Modelul electric Dacia Spring, deja disponibil pentru revânzare pe site-urile de profil
Pe site-urile de comerț online au apărut deja, la doar câteva zile după debutul livrărilor, primele anunțuri cu modele Dacia Spring de vânzare....
Patru modele de cinci stele și unul de patru la cele mai recente teste de siguranță EuroNCAP – VIDEO
Patru modele de cinci stele și unul de patru la cele mai recente teste de siguranță EuroNCAP – VIDEO
Organismul de testare a siguranței vehiculelor, EuroNCAP, a dat publicității rezultatele ultimelor sale teste la care ...
Autostrada Sibiu – Pitești: Turcii care vor să facă secțiunea 2 au lucrat la Centura Sofiei și la peste 140 de tuneluri
Autostrada Sibiu – Pitești: Turcii care vor să facă secțiunea 2 au lucrat la Centura Sofiei și la peste 140 de ...
În licitația pentru construirea secțiunii montane Boița - Cornetu din Autostrada Sibiu - Pitești a mai rămas asocierea ...
Cât vei plăti în cel mai rău caz pe RCA, după falimentul City Insurance? Scumpirile nu sunt fără limită. Calcule oficiale în funcție de mașină și vârsta șoferului
Cât vei plăti în cel mai rău caz pe RCA, după falimentul City Insurance? Scumpirile nu sunt fără limită. Calcule ...
Prețurile RCA au crescut binișor după ridicarea licenței City Insurance, care asigura circa 3 milioane din cei aproximativ ...