Teodorovici a trimis în PE noile măsuri europene privind combaterea spălării banilor

Economica.net
22 01. 2019
teodorovici_5758567584_12942000

„Discutiile au fost substantiale, dar intr-un final constructive. Am decis sa separam componenta privind spalarea banilor si finantarea activitatilor teroriste, care este o prioritate pentru Consiliu. In concordanta cu prevederile Parlamentului European (PE), ne vom implica in negocieri cu Parlamentul European, astfel incat sa ne asiguram ca avem un acord privind AML (anti-money laundering – n.red.) pana la finalul acestei sesiuni legislative.

In ceea ce priveste restul pachetului ESFS, discutiile vor continua la nivel tehnic si politic, cu perspectiva de a ajunge la un acord cat mai curand posibil. Vom reveni asupra acestui subiect, in sedinta ECOFIN din februarie”, a declarat marti, Eugen Teodorovici, ministrul Finantelor din Romania, in cadrul unei conferinte de presa, la Bruxelles.

Oficialul roman a facut aceste declaratii in calitate de presedinte al Consiliului Afacerilor Economice si Financiare (ECOFIN), fiind in aceasta functie deoarece Romania detine, intre ianuarie si iunie 2019, inclusiv, presedintia Consiliului Uniunii Europene (UE) . El a prezidat marti prima sedinta in aceasta calitate.

In ceea ce priveste, discutiile substantiale, in timpul sedintei Italia, Franta si Spania s-au opus ca noile reglementari europene privind actiunile de combatere a spalarii banilor sa fie trimise PE spre discutie. In plus, reprezentantul Germaniei a atras atentia ca separarea acestor reglementari de pachetul initial contribuie la adoptarea unui pachet ESFS cu un impact mai redus, potrivit ziare.com.