Teraplast vrea să îşi răscumpere 5,15 milioane acţiuni proprii cu maximum 1,85 milioane lei

Consiliul de Administraţie al producătorului de ţevi şi profile din PVC Teraplast a anunţat că vrea să răscumpere de pe piaţa de capital un număr de maximum 5,15 milioane acţiuni proprii, în limita unui buget de 1,85 milioane lei, şi a desemnat în acest sens societatea de servicii financiare BT Capital Partners să-i reprezinte interesele, potrivit News.ro.
Economica.net - S, 04 nov. 2017, 10:37
Teraplast vrea să îşi răscumpere 5,15 milioane acţiuni proprii cu maximum 1,85 milioane lei

„În cadrul aceleiaşi decizii, Consiliul de Administraţie al societăţii Teraplast a aprobat un program „stock option plan” prin care unui număr de angajaţi ai Grupului Teraplast li se vor distribui acţiuni ale emitentului Teraplast (simbol TRP), ce urmează a fi răscumpărate în cadrul procesului de răscumpărare aprobat prin AGEA nr.1/21.09.2017″, arată un raport al companiei, citat de News.ro.

Acţiunile ce fac obiectul acestui „stock option plan” se vor acorda beneficiarilor cu titlu gratuit.

„Totodată, Consiliul de Administraţie al Teraplast a aprobat demararea pe 3 noiembrie a procesului de răscumpărare de către societate a propriilor acţiuni în condiţiile aprobate prin Hotărârea AGEA Nr. 1 din 21 septembrie 2017 publicată în Monitorul Oficial al României nr. 4071/26.10.2017”, mai informează raportul.

Grupul Teraplast este cel mai mare procesator de PVC din Romania şi unul dintre principalii producători de materiale pentru piaţa construcţiilor şi instalaţiilor.

Grupul Teraplast a înregistrat în primele nouă luni o cifră de afaceri de 294,6 milioane lei, în scădere cu 5% faţă de perioada similară a anului trecut, de 310,9 milioane lei.

De asemenea, indicatorul EBITDA (câştigul înainte de dobânzi, rate, depreciere şi amortizare) s-a situat la valoarea de 32,9 milioane lei în primele nouă luni, cu 30% mai puţin faţă de nivelul realizat în aceeaşi perioadă a anului trecut, de 47,2 milioane lei.

Grupul Teraplast include societatea Teraplast (producător de ţevi, granule şi profile din PVC), filialele TeraSteel Bistrita şi Terasteel Serbia (producători de panouri sandwich şi structuri metalice zincate), Teraglass (producător de ferestre şi uşi din PVC), Teraplast Logistic (coordonează activităţile logistice ale grupului), Teraplast Ungaria (distribuitor), Politub (producător de ţevi din polietilenă), precum şi societatea controlată în comun Depaco (producător de ţiglă metalică).

Începând din iulie 2008, cea mai mare companie din grup, Teraplast, este listată la Bursa de Valori Bucureşti, sub simbolul TRP.

Te-ar mai putea interesa și
Variola ovină și caprină ajunge și în Galați. Sunt afectate peste 860 de animale
Variola ovină și caprină ajunge și în Galați. Sunt afectate peste 860 de animale
În timp ce în Tulcea s-au mobilizat peste 100 de medici veterinari care monitorizează patru focare, Organizația Mondială pentru Sănătatea Animalelor anunță prezența unui nou focar în......
Motorina se ieftinește la 1 septembrie, Ministerul Finanțelor scade din nou acciza. Care va fi prețul la pompă
Motorina se ieftinește la 1 septembrie, Ministerul Finanțelor scade din nou acciza. Care va fi prețul la pompă
Ministerul Finanțelor reduce cu 25% acciza aplicabilă motorinei standard pentru intervalul 1–15 septembrie 2026, ca urmare ...
Cristina Trăilă pleacă din Guvern de la 15 septembrie; decizia – în Monitorul Oficial
Cristina Trăilă pleacă din Guvern de la 15 septembrie; decizia – în Monitorul Oficial
Decizia de eliberare, la cerere, din funcţia de secretar general adjunct al Guvernului a Cristinei Trăilă a fost publicată ...
Legea ANI promulgată. Îmi menţin argumentele din sesizarea de neconstituţionalitate, spune preşedintele
Legea ANI promulgată. Îmi menţin argumentele din sesizarea de neconstituţionalitate, spune preşedintele
Preşedintele Nicuşor Dan a promulgat vineri Legea privind integritatea în domeniul public, dar a transmis că menţine ...