Terenurile din Bucureşti care au deja autorizaţii de construire, proiecte sau PUZ-uri, cele mai căutate

Economica.net
15 04. 2016
00096_422_02596500

‘Interesul pentru piaţa rezidenţială din Bucureşti este foarte mare, mai ales al dezvoltatorilor şi al fondurilor de investiţii străine. Noi identificăm şi oferim cele mai bune terenuri, cu autorizaţii şi PUZ-uri deja obţinute sau realizăm PUZ-uri pentru obţinerea celei mai bune utilizări şi maximizarea potenţialului fiecărui teren. Este o provocare să avem toate aceste informaţii, în condiţiile în care primăriile sunt blocate din cauza indeciziei. Indecizia este legată de situaţia politică, iar consecinţa este că oricărei persoane din primărie îi este frică să semneze vreo hârtie. Totul se tergiversează, ceea ce face foarte rău economiei’, spune Eduard Uzunov, preşedintele Regatta Real Estate.

În următorii ani, Bucureştiul va cunoaşte o schimbare socială şi demografică importantă în condiţiile în care au fost deja anunţate proiecte importante de clădiri de birouri atât în nordul Capitalei, cât şi în zona de centru-vest. La rândul lor, dezvoltatorii de ansambluri rezidenţiale vor construi tot mai multe proiecte destinate clasei medii, cu un amplasament bun şi suprafeţe mai generoase decât până acum.

În acest context, oferta de terenuri disponibile pe piaţă nu este foarte generoasă, mai ales în condiţiile în care obţinerea unui PUZ poate dura mai multe luni de zile.

Preţurile terenurilor cu planuri urbanistice zonale încep de la 120 euro/mp plus TVA în zona staţiei de metrou Dimitrie Leonida şi ajung până la 1.500 euro/mp plus TVA, în zona Barbu Văcărescu. Un teren 1.176 mp, în zona hotelului Marriott, pe care se poate dezvolta proiect rezidenţial cu 16 etaje are un preţ cerut de 2,5 milioane euro.