Termene.ro, cea mai mare platformă de business intelligence din România, l-a cooptat pe Radu Vucea în postul de Chief Product Officer

02 09. 2025
termene 2

Cooptarea lui Radu Vucea la Termene.ro marchează o nouă etapă pentru companie care intră într-o etapă de dezvoltare bazată pe un model de creștere condus de produs.
După mai mulţi ani de expansiune accelerată prin vânzări directe, compania face tranziția către o strategie Product Led Growth, spune compania într-un comunicat remis Economica.net.

Un obiectiv major al lui Radu Vucea în calitate de CPO al Termene.ro este implementarea modelului Product Led Growth, care presupune ca produsul să se „vândă singur” prin valoarea pe care o livrează, reducând timpul de la descoperirea platformei până la generarea de rezultate concrete pentru clienți. Prin această strategie, Termene.ro mizează pe o accelerare semnificativă a creșterii, bazată pe scalarea rapidă a utilizării platformei, reducerea timpului de adopție și creșterea retenției clienților.

Modelul Product Led Growth şi integrarea unor funcționalități avansate de inteligență artificială vor permite companiei să își extindă baza de clienți și să crească valoarea medie generată per utilizator.
Estimările interne ale companiei arată că această tranziție ar putea susține o creștere anuală cu peste 50%, consolidând în același timp fundația pentru extinderea în piețele vecine.

„Am scris istorie în industria noastră cu un model de dezvoltare bazat pe vânzări, dar acum este momentul ca produsul să preia rolul principal. Pentru acest pas aveam nevoie de un lider cu experiență globală în construirea și scalarea produselor digitale. Experiența lui Radu este esențială pentru noul capitol al Termene.ro: el aduce mixul de viziune strategică și execuție practică necesar pentru a scala inteligent și sustenabil și pentru a construi o organizație product-led”, a declarat Adrian Dragomir, fondatorul Termene.ro.

Motivația lui Radu Vucea de a se alătura Termene.ro are și o dimensiune personală: timp de mai mulți ani a folosit platforma ca utilizator.

„Am cunoscut Termene din perspectiva clientului și am văzut cât de utilă este platforma în luarea deciziilor. Cred că are un potențial uriaș de a deveni un partener strategic pentru mediul de afaceri din România și, în timp, un jucător important și în piețele vecine. Experiența acumulată la companii globale mă ajută să aduc structură și rigoare, dar și o mentalitate de inovație și experimentare continuă. Obiectivul meu este ca Termene să devină nu doar un furnizor de date, ci o platformă care simplifică deciziile și oferă un avantaj competitiv real companiilor”, a declarat Radu Vucea, Chief Product Officer la Termene.ro.

Amintim că în urmă cu doi ani, Termene.ro a achiziționat Confidas, un startup specializat în rapoarte de credit pentru firme, utilizat de peste 20.000 de antreprenori și integrat rapid în strategia Termene360 AI, dezvoltându-se cu tehnologii de inteligență artificială și machine learning.
Ulterior, Termene.ro a mutat sediul central în București și l-a cooptat în echipă pe Ionuț Bonoiu, fost redactor-șef la Forbes România, în rolul de Head of Context &Clarity, care conduce acum lansarea unei divizii editoriale bazate pe date și AI.
Această divizie poziționează Termene.ro ca sursă relevantă de analiză economică contextualizată.

Termene.ro este astăzi cea mai cuprinzătoare platformă de business intelligence din România, utilizată de peste 130.000 de profesioniști și peste 6.000 de companii abonate. Compania a fost fondată de antreprenorul Adrian Dragomir.