Tesla a depăşit 1.000 de miliarde de dolari, capitalizare bursieră

Capitalizarea bursieră a Tesla Inc a depăşit luni 1.000 de miliarde de dolari, după ce compania fondată de Elon Musk a primit cea mai mare comandă din istoria sa, 100.000 de vehicule pentru firma de închiriere Hertz, o tranzacţie care întăreşte ambiţiile producătorului american de automobile electrice de a fi liderul global al vânzărilor în următorul deceniu, transmite Reuters.
AGERPRES - mar, 26 oct. 2021, 09:03
Tesla a depăşit 1.000 de miliarde de dolari, capitalizare bursieră

Pentru Tesla şi investorii săi, decizia Hertz de a comanda 100.000 de vehicule până la finalul lui 2022 arată că vehiculele electrice nu mai sunt un produs de nişă, ci vor domina piaţa auto de masă în viitorul apropiat, scrie Agerpres.

Obiectivul lui Elon Musk îl reprezintă o creştere anuală a vânzărilor cu 50%, în medie, ajungând până la 20 de milioane de vehicule pe an. Ar fi mai mult decât dublu faţă de volumul actualilor lideri de vânzări, Volkswagen AG şi Toyota Motor Corp.

Conform firmei de consultanţă Jato Dynamics, pentru prima dată în istorie, un automobil electric, care în plus este produs în afara Europei, a devenit luna trecută cel mai vândut automobil de pe piaţa din Europa. Tesla Model 3, cel mai accesibil model al producătorului american Tesla, a devansat în septembrie modele cu motoare pe combustie internă, precum Volkswagen Golf, Dacia Sandero, Renault Clio sau Peugeot 208. Tesla Model 3 a controlat o cotă de 2,6% din piaţa auto europeană în luna septembrie, cu 24.591 de unităţi înmatriculate (creştere de 42% în ritm anual), faţă de 18.264 unităţi pentru Renault Clio, şi 17.988 de unităţi pentru Dacia Sandero (creştere de 41% în ritm anual).

Pe baza calculelor Reuters, capitalizarea bursieră a Tesla Inc a depăşit luni 1.000 de miliarde de dolari, după ce acţiunile au crescut cu peste 9,5%, la peste 995,75 dolari. Tesla, care este deja cea mai valoroasă companie producătoare de automobile, s-a alăturat unui club de elită din care mai fac parte doar Apple Inc, Amazon.com, Microsoft Corp şi Alphabet Inc.

Directorul general interimar de la Hertz, Mark Fields, a precizat că în ceea ce priveşte comanda record de 100.000 de vehicule făcută grupului Tesla aceasta este compusă în principal din Tesla Model 3, cel mai accesibil model al producătorului american. Clienţii Hertz vor putea închiria un automobil Tesla începând din luna noiembrie, iar compania va avea 3.000 de puncte de încărcare în 65 de pieţe până la finele lui 2022, a adăugat Mark Fields. Până la finele lui 2023, Mark Fields a spus că Hertz va avea 4.000 de puncte de încărcare în 100 de ţări.

„Vehiculele electrice au devenit acum mainstream şi suntem doar la început în ceea ce priveşte creşterea interesului şi cererii mondiale”, a declarat Mark Fields.

Preţul unui Tesla Model 3 începe de la 44.000 de dolari, ceea ce înseamnă că întreaga comandă făcută de Hertz are o valoare de aproximativ 4,4 miliarde de dolari, cu condiţia ca întreaga comandă să fie compusă numai din acest sedan.

Fields a refuzat să precizeze care este preţul plătit de Hertz pentru comanda sa de automobile Tesla, dar a spus că, graţie acestei comenzi, automobilele electrice vor reprezenta mai mult de 20% din flota globală a Hertz. Potrivit lui Fields, în prezent Hertz are între 430.000 şi 450.000 de vehicule disponibile la nivel mondial, adăugând că firma va colabora şi cu alţi producători de automobile electrice.

Te-ar mai putea interesa și
MMFSS prezintă cifre în scădere în privința accidentelor de muncă pentru primele șase luni din 2025. 2.472 de persoane au suferit accidente de muncă, dintre care 32 și-au pierdut viața
MMFSS prezintă cifre în scădere în privința accidentelor de muncă pentru primele șase luni din 2025. 2.472 de persoane ...
Un număr de 2.472 de persoane au suferit accidente de muncă în primele şase luni din 2025, cu 17% mai puţine faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior, iar 32 dintre acestea şi-au pierdut......
Turişti străini în România – Top 20 ţări care au adus cei mai mulţi turişti în ţara noastră în primele zece luni din 2025
Turişti străini în România – Top 20 ţări care au adus cei mai mulţi turişti în ţara noastră în primele ...
Sosirile înregistrate în structurile de primire turistică, inclusiv în apartamente şi camere de închiriat, au scăzut ...
Șase state membre UE cer Comisiei Europene să renunțe la planul de a interzice vânzarea mașinilor echipate cu motoare termice în 2035
Șase state membre UE cer Comisiei Europene să renunțe la planul de a interzice vânzarea mașinilor echipate cu motoare ...
Şase lideri din statele membre ale Uniunii Europene, inclusiv premierul Italiei, Giorgia Meloni, au solicitat Comisiei Europene ...
Ce se întâmplă cu prețurile la apartamente în București în 2026
Ce se întâmplă cu prețurile la apartamente în București în 2026
Cu prețuri la apartamente care cresc mai repede decât salariul, 2025 a fost anul în care s-a înregistrat cea mai mare ...