Tesla „cheamă la service” 363.000 de mașini care prezintă risc de accident

Producătorul american de vehicule electrice Tesla a anunțat un „recall” pentru nu mai puțin de 363.000 de mașini din cauza unui risc crescut de accident.
Robert Stan - vin, 17 feb. 2023, 11:27
Tesla „cheamă la service” 363.000 de mașini care prezintă risc de accident

Recall-ul Tesla vizează automobile Model S și Model X produse între 2016 și 2023, precum și Model 3 asamblate între 2017 și 2023, dar și Model Y ajunse la clienți între 2020 și 2023.

Conform unor documente consultate de Reuters, motivul acestei chemări masive de vehicule Tesla la service este legat de anumite probleme ale sistemului de conducere automată Full Self-Driving care pot provoca accidente.

În documentul NHTSA (National Highway Traffic Safety Administration) care anunță acțiunea demarată de producător se arată că sistemul Full Self-Driving „poate permite vehiculului să acționeze nesigur în apropierea intersecțiilor, acesta putând pătrunde direct într-o intersecție în timp ce se află pe o bandă exclusivă pentru viraj la dreapta sau intră în intersecții înainte de a se opri complet, se deplasarea în intersecții pe culoarea galbenă/intermitentă a semaforului”.

De asemenea, agenția americană a menționat că sistemul „poate răspunde inadecvat la modificările limitelor de viteză afișate sau să nu ia în considerare ajustarea de către șofer a vitezei vehiculului”.

NHTSA menționează că a cerut Tesla să rezolve problema prin emiterea unei notificări de rechemare, iar Tesla, deși nu a fost de acord cu analiza agenției, a decis să emită o rechemare voluntară „din măsuri de precauție”.

În acest context, CEO-ul Tesla, Elon Musk, a scris pe Twitter că folosirea cuvântului „rechemare” (recall) pentru o actualizare de software over-the-air este „anacronică și pur și simplu greșită!”

Totuși, pentru a remedia problema, Tesla va lansa o actualizare de software over-the-air. Scrisorile de notificare către proprietarii vehiculelor vizate vor fi trimise prin poștă până pe 15 aprilie (n.n. – pentru piața nord-americană). Tesla a anunțat că se așteaptă să implementeze actualizarea software „în săptămânile următoare” și că actualizarea va „îmbunătăți modul în care FSD (Full Self-Driving) Beta negociază anumite manevre de conducere”.

Deocamdată, Tesla a notificat autoritatea de reglementare a siguranței auto din SUA că a identificat 18 cereri de garanție – primite între 8 mai 2019 și 12 septembrie 2022, care ar putea avea legătură cu sistemul FSD. Niciuna dintre solicitări nu a fost generată de răniri cauzate de această problemă.

Această acțiune de „recall” vine pe fondul derulării unei investigații asupra sistemului de asistență a șoferului Autopilot al Tesla de către NHTSA. În acest caz au avut o serie de accidente în SUA, unele provocând răniri și chiar un deces. În iunie 2022, NHTSA a demerat o analiză de inginerie, acoperind aproximativ 830.000 de vehicule Tesla din perioada 2014 – 2022.

De asemenea, NHTSA a deschis o investigație separată care implică vehicule Tesla după ce a primit sute de plângeri care pretindeau activarea neașteptată a sistemului automat de frânare de urgență, caracterizat de unii proprietari de vehicule drept „frânare fantomă”.

Sistemul Tesla FSD, în versiune Beta – o extensie a sistemului Autopilot standard – este vândut ca opțiune pe modelele companiei contra sumei de 15.000 USD sau a unui abonament lunar de 199 USD.

Te-ar mai putea interesa și
Tranzacție în brokerajul de asigurări. Antonio Babeti, fost Globasig, vrea să redevină antreprenor, după ce și-a vândut prima companie către liderul Safety Broker, unde a fost un an director
Tranzacție în brokerajul de asigurări. Antonio Babeti, fost Globasig, vrea să redevină antreprenor, după ce și-a vândut ...
Antonio Babeti, fondatorul Globasig, intermediar de asigurări important vândut la începutul anului 2024 către Safety Broker, liderul pieței, unde Babeti a fost și angajat, vrea să redevină......
Energie solară pentru fabricile de mâncare. Grupul Carmistin a luat autorizația de la ANRE pentru două parcuri fotovoltaice
Energie solară pentru fabricile de mâncare. Grupul Carmistin a luat autorizația de la ANRE pentru două parcuri fotovoltaice
Avicarvil, unul dintre cei mai mari producători de carne de pui din România, parte a grupului antreprenorial Carmistin, ...
Topul rentabilității în comerțul alimentar. Cine a fost cel mai profitabil dintre Kaufland, Lidl, Mega Image sau Carrefour. Surpriza produsă de francezi
Topul rentabilității în comerțul alimentar. Cine a fost cel mai profitabil dintre Kaufland, Lidl, Mega Image sau Carrefour. ...
Dintre cele mai mari zece lanțuri de magazine alimentare, trei au pierdut bani anul trecut, surpriza venind de la Carrefour, ...
Cea mai nouă bancă de stat e sub presiune. BID pierde un miliard de euro, dacă nu își numeste conducerea până în decembrie
Cea mai nouă bancă de stat e sub presiune. BID pierde un miliard de euro, dacă nu își numeste conducerea până în ...
Banca de Investiții și Dezvoltare (BID) funcționează de șapte luni cu o conducere interimară. Cea de-a doua prelungire ...