Tesla Energy Storage, care construieşte o fabrică la Brăila, e deţinută integral acum de Tesla Global după ce Marijnen Johannes Antonie Marinus, fondatorul grupului, şi-a vândut participaţiile

Marijnen Johannes Antonie Marinus şi-a vândut părţile sociale deţinute în subsidiara din România a grupului Tesla din Cehia către asociatul Tesla Global SE, conform deciziei firmei, obţinute de Economica.net. Grupul Tesla, care a intrat în ţara noastră prin firma Tesla Energy Storage în 2022, va inaugura fabrica din Brăila în acest an, conform informaţiilor avansate de companie. În această fabrică, Tesla va produce baterii de stocare a energiei electrice, sisteme pentru zona rezidenţială, comercială și industrială, inclusiv baterii pentru maşini electrice. Investiţia în unitatea de producţie depăşeşte 450 de milioane de lei.
Cristina Şomănescu - Dum, 26 mai 2024, 16:08
Tesla Energy Storage, care construieşte o fabrică la Brăila, e deţinută integral acum de Tesla Global după ce Marijnen Johannes Antonie Marinus, fondatorul grupului, şi-a vândut participaţiile

Grupul Tesla din Cehia a intrat în România prin înfiinţarea firmei Tesla Energy Storage în luna mai 2022, după cum Economica.net a anunţat, în exclusivitate, la acea vreme.

Tesla Energy Storage a fost înregistrată la Registrul Comerţului la 18 mai 2022. Firma activează în domeniul producţiei de acumulatori şi baterii şi a fost deţinută până recent de către Tesla Global SE din Cehia cu 75% din capitalul social şi de Marijnen Johannes Antonie Marinus – cu 25% din firmă.

La 12 martie 2024, Marijnen Johannes Antonie Marinus a vândut participaţiile deţinute în firma din România către asociatul Tesla Global SE din Cehia care deţine acum tot capitalul social al subsidiarei din ţara noastră, reiese din decizia companiei, obţinută de Economica.net. Marijnen Johannes Antonie Marinus e unul dintre fondatorii grupului Tesla din Cehia.

Marijnen rămâne asociat la două firme în România

În România olandezul Marijnen Johannes Antonie Marinus deţine integral firma Maral Biotech din Ilfov, iar împreună cu Dušan Lichardus, CEO-ul şi cofondatorul Tesla Energy din Cehia, deţine firma TBP Solar Store, înregistrată în Ilfov, potrivit datelor obţinute de Economica.net de la Registrul Comerţului.

Tesla Energy Storage deţine integral societăţile Eli 7 Industrial Park, Tesla Heli Services, Tesla Jet Services, Tesla Security Services, conform datelor obţinute de Economica.net din Registrul Comerţului.

Investiţia totală planificată de Tesla în România prin firma Tesla Energy Storage depăşeşte 450 de milioane de lei, potrivit informaţiilor obţinute de Economica.net de la Ministerul de Finanţe.

Tesla Energy Storage a cerut un ajutor de stat în valoare de peste 201 milioane de lei, în contextul investiţiei planificate în România. Iniţial, firma nu a primit ajutorul de stat solicitat, pentru că nu s-a încadrat în limita bugetului sesiunii organizate de Ministerul de Finanţe (MFP) în perioada 15 iunie – 26 iulie 2022.

La 8 decembrie 2022, MFP i-a aprobat firmei Tesla Energy Storage cererea pentru ajutor de stat în valoare de 40,8 milioane de euro, în contextul investiţiei asumate de peste 91 de milioane de euro în România, în baza HG 807 din 2014, conform informaţiilor obţinute de Economica.net de la MFP. Tesla şi-a asumat să creeze 130 de locuri de muncă în ţara noastră.

Tesla va deschide o fabrică la Brăila, în cadrul parcului industrial din perimetrul al doilea al Zonei Libere Brăila. Fabrica Tesla Energy Storage din Brăila va produce baterii de stocare a energiei electrice, sisteme pentru zona rezidenţială, comercială și industrială, inclusiv baterii pentru maşini electrice, spunea Viorel Marian Dragomir, primarul municipiului Brăila, într-un mesaj publicat pe pagina sa de facebook la 7 septembrie 2022.

„Brăila este un oraș extrem de bine poziționat geografic, care are deschidere la Dunăre, într-o zonă care unește Muntenia, Moldova și Dobrogea. Pe lângă discuțiile purtate cu autoritățile locale, se vede o efervescență a investițiilor în Brăila. Brăila nu este un oraș lipsit de o viziune de dezvoltare pentru viitor. Vorbim despre proiecte importante, cum este podul de la Brăila, care va face legătura cu Dobrogea, vorbim despre drumul expres Brăila – Galați, despre investițiile din port. Pentru noi, pentru activitatea pe care o desfășurăm, conexiunile rutiere sunt importante. Avantajul competitiv este faptul că Brăila este un port maritim la Dunăre, fapt care ne ajută să aducem materia primă și, ulterior, să expediem mult mai ușor produsele realizate la fabrică. Producția noastră se adresează într-o proporție foarte mică pieței din România. Piața de desfacere a Tesla este o piață globală – Orientul Mijlociu, Africa, Asia sau Statele Unite. Acestea sunt câteva dintre argumente. Și Zona Liberă este un argument puternic pe care s-a mers, este un avantaj din punct de vedere al bussiness-ului”, au declarat oficialii Tesla Energy Storage, citaţi de primarul Brăilei.

Tesla a recrutat pentru fabrica din Brăila pentru poziţiile de director al fabricii, Head of Logistics, dar şi pentru cele de coordonator de proiect, People and Culture Director, în Bucureşti, conform anunţurilor de recrutare consultate de Economica.net.

Te-ar mai putea interesa și
Program FIDELIS – O nouă emisiune de titluri de stat pentru populaţie va fi lansată marţi, 18 iunie 2024
Program FIDELIS – O nouă emisiune de titluri de stat pentru populaţie va fi lansată marţi, 18 iunie 2024
Ministerul Finanţelor lansează marţi, 18 iunie, o nouă emisiune FIDELIS de titluri de stat pentru populaţie, donatorii de sânge fiind principalii beneficiari ai celei mai bune dobânzi, conform......
Profitul încă se lasă aşteptat pentru companiile aeriene, deşi vara se călătoreşte mult – XTB România
Profitul încă se lasă aşteptat pentru companiile aeriene, deşi vara se călătoreşte mult – XTB România
Companiile aeriene apreciază că nivelul rezervărilor din 2024 va fi la fel sau sub cel înregistrat anul trecut, deşi ...
Şeful CEC Bank: Obiectivul nostru a fost să ajungem în top 5 bănci din România. Următorul este să ne consolidăm poziţia
Şeful CEC Bank: Obiectivul nostru a fost să ajungem în top 5 bănci din România. Următorul este să ne consolidăm poziţia
Obiectivul CEC Bank a fost să ajungă în top 5, fiind în prezent pe locul 3 după active, iar doilea obiectiv legat de ...
Elena Pap, numită director Europa în cadrul Up Group
Elena Pap, numită director Europa în cadrul Up Group
Elena Pap a fost numită în funcția de director Europa în cadrul Up Group, după o carieră de peste 20 de ani în care ...