Tesla își propulsează un model pe prima poziție a clasamentului mondial, dar pierde din profit

Datele companiei de cercetări de piață JATO Dynamics arată că Tesla Model Y a devenit cel mai vândut vehicul din întreaga lume în primul trimestru al anului 2023. În același timp, o analiză EY menționează o scădere puternică a profitului companiei americane.
Robert Stan - D, 04 iun. 2023, 13:32
Tesla își propulsează un model pe prima poziție a clasamentului mondial, dar pierde din profit

Tesla Model Y este prima mașină electrică aflată în vârful clasamentului mondial al vânzărilor pentru un întreg trimestru. După ce, la finalul anului 2022, liderul absolut era Toyota RAV4, vehicul vândut anul trecut în 1,016 milioane de exemplare, iar poziția a doua era ocupată tot de un model Toyota, Corolla, cu 992.000 unități, Tesla Model Y ocupând un onorant loc 3 (747.000 unități), în primul trimestru din 2023 ierarhia s-a modificat radical.

Conform JATO Dynamics, Tesla Model Y a devenit lider în perioada ianuarie – martie 2023, cu 267.171 de unități, pe locul doi rămânând Toyota Corolla, în timp ce pe poziția a treia a urcat Toyota Hilux, vehicul care la finalul lui 2022 se afla doar pe poziția a șasea. Fostul lider, Toyota RAV4, a coborât pe locul 4, în timp ce pe se află tot un vehicul Toyota, Camry.

Dincolo de acest rezultat spectaculos, Tesla pare însă a avea probleme legate de profitabilitate. Extinderea pe tot mai multe piețe, construirea de noi uzine, precum și reducerile repetate de prețuri menite să ajute la creșterea vânzărilor au mușcat adânc din indicatorii financiari care arată stabilitatea și perspectivele unei companii.

Potrivit analiștilor EY, scăderea profitabilității nu a afectat doar Tesla, ci și alți mari producători auto, însă în cazul companiei americane declinul acestui indicator este cel mai accentuat. În medie, rentabilitatea EBIT – care pune rezultatul operațional în raport cu vânzările – a scăzut la nivelul pieței auto mondiale de la 9% la 8%.

În acest context, fostul lider, producătorul de mașini electrice Tesla, a coborât în primul trimestru al lui 2023 până pe locul 4, cu o marjă de doar 11,4%. Locul său în fruntea clasamentului a fost luat de germanii de la Mercedes-Benz, companie care a înregistrat o marjă EBIT de 14,7%.

Pe locul doi în clasamentul marjelor de profit este ocupat în 2023 de BMW (14,6%), în timp ce pe poziția a treia se află, surprinzător, Kia (12,1%).

În raportul intitulat „Vremea marjelor de vis ar trebui să se termine în curând”, analiștii EY notează că „pentru prima dată de la începutul anului 2021 observăm semne clare de încetinire a profiturilor, care nu mai cresc la fel de rapid ca vânzările”.

Totodată, Constantin Gall, șeful diviziei de mobilitate Europa de Vest la EY, este de părere, conform Reuters, că piața se normalizează după tensiunile cauzate de pandemie și crize ale semiconductorilor și ale lanțurilor de aprovizionare. „Mașinile nu vor mai fi atât de greu de găsit ca anul trecut”, iar asta face ca producătorii de automobile să nu mai poată susține prețurile ridicate consideră Gall, care încheie spunând că „zilele marjelor de vis se vor încheia în curând pentru unele companii”.

Citește și:
– Beijingul anunță că Elon Musk vrea să-și extindă afacerile din China
– Dacia Sandero, liderul pieței auto europene în aprilie. Tesla Model Y, prima poziție după primele patru luni din 2023 – date finale

Te-ar mai putea interesa și
Zelenski anunţă că Ucraina va relua atacurile asupra rafinăriilor din Rusia
Zelenski anunţă că Ucraina va relua atacurile asupra rafinăriilor din Rusia
Ucraina va relua atacurile asupra rafinăriilor ruseşti, a declarat preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski pentru ziarul britanic Financial Times, într-un interviu publicat joi şi citat de......
Un gigant chinez iese de pe piața imobiliară din România: Fondul suveran CIC vinde depozitele Logicor de 260 de milioane de euro
Un gigant chinez iese de pe piața imobiliară din România: Fondul suveran CIC vinde depozitele Logicor de 260 de milioane ...
Încă un portofoliu de spații logistice este scos la vânzare. China Investment Corporation (CIC), al treilea cel mai mare ...
România a ridicat avioanele de război după ce Insula Şerpilor a fost survolată de un grup de drone necunoscute
România a ridicat avioanele de război după ce Insula Şerpilor a fost survolată de un grup de drone necunoscute
Un grup de drone a fost detectat de radarele MApN în noaptea de miercuri spre joi în apropierea Insulei Şerpilor, una ...
Nazare: Asigurăm suplimentarea cu încă 2 miliarde de lei pentru bugetele Ministerului Transporturilor şi Ministerului Mediului
Nazare: Asigurăm suplimentarea cu încă 2 miliarde de lei pentru bugetele Ministerului Transporturilor şi Ministerului ...
Bugetele Ministerului Transporturilor şi Ministerului Mediului vor fi suplimentate cu 2 miliarde de lei pentru achitarea ...