Teva ar putea concedia 10.000 de angajaţi pentru a-şi reduce costurile cu două miliarde de dolari

Teva Pharmaceutical Industries, cel mai mare producător de medicamente generice din lume, ar urma să concedieze 10.000 de angajaţi, deoarece noul director general Kare Schultz vrea să scadă costurile, au declarat, pentru Bloomberg, surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.
Economica.net - vin, 08 dec. 2017, 17:01
Teva ar putea concedia 10.000 de angajaţi pentru a-şi reduce costurile cu două miliarde de dolari

În următorii doi ani, compania israeliană ar urma să-şi coboare cheltuielile cu 1,5 – 2 miliarde de dolari, inclusiv în sectorul cercetare-dezvoltare (R&D), iar pe termen scurt nu intenţionează să vândă noi acţiuni, susţin sursele.

Vineri, acţiunile Teva au urcat la cel mai ridicat nivel din ultimele două luni, anul acesta titlurile înregistrând un declin de 59% la Bursa de la New York. Recent, acţiunile grupului farmaceutic au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 17 ani, capitalizarea bursieră fiind de aproximativ 15,2 miliarde de dolari, mai puţin de jumătate din datoria companiei, de aproximativ 35 de miliarde de dolari.

Pentru a-şi reduce datoria, Teva a încercat să-şi vândă diviziile europene de oncologie şi de calmare a durerii cu aproximativ un miliard de dolari, dar a renunţat, deoarece ofertele au fost prea mici, susţin sursele.

Pe plan global, Teva avea aproape 57.000 de angajaţi la sfârşitul anului trecut, inclusiv peste 10.000 în SUA, 24.000 în Europa şi peste 6.800 în Israel.

Analiştii se aşteaptă ca Teva să implementeze un program de reducere a costurilor, după publicarea rezultatelor financiare pe trimestrul trei din 2017.

Compania a avertizat că nu-şi va îndeplini ţintele de profit pe 2017, din cauza scăderii preţurilor la medicamentele generice în SUA şi vânzărilor slabe înregistrate de medicamentul pentru tratarea sclerozei multiple, Copaxone.

Luna trecută, agenţia de evaluare financiară Fitch Ratings a retrogradat ratingul pentru datoria Teva la junk (nerecomandat pentru investiţii).

În septembrie, Teva l-a angajat pe danezul Kare Schultz de la Lundbeck în funcţia de director general, pentru a-i calma pe investitorii îngrijoraţi de viitorul companiei. Este pentru prima dată în istoria companiei când directorul general nu este de naţionalitate israeliană.

Schultz, cu o experienţă de 30 de ani în industria farmaceutică globală, a declarat că va dezvolta o strategie extrem de clară pentru a rezolva diversele iniţiative de restructurare şi problema datoriei companiei israeliene.

Recent, Guvernul israelian a cerut Teva Pharmaceutical Industries să readucă acasă locurile de muncă şi operaţiunile şi a indicat că este dispus să ajute la salvarea grupului farmaceutic care se confruntă cu dificultăţi.

Compania are obligaţii faţă de Israel, deoarece de-a lungul timpului a beneficiat de scutiri de taxe, se arată într-un comunicat al ministrului Economiei, Eli Cohen.

Teva este sub presiune din partea investitorilor să-şi achite datoriile de 35 de miliarde de dolari şi să-şi revitalizeze creşterea. Compania vrea să-şi scadă costurile, după ce nu a reuşit să-şi plătească datoriile acumulate în urma achiziţionării, în 2016, a diviziei de medicamente generice a companiei farmaceutice Allergan Plc, pentru 40,5 miliarde de dolari.

Teva Pharmaceutical Industries Ltd, cel mai mare producător de medicamente generice din lume, este prezent şi în România.

Te-ar mai putea interesa și
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze pentru pieţele în curs de dezvoltare
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze ...
România a solicitat, în cadrul reuniunii ECOFIN, ca integrarea pieţelor europene de capital să faciliteze accesul companiilor româneşti la finanţare şi să ţină cont de particularităţile......
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Preşedintele Autorității Naționale Palestiniene Mahmoud Abbas a decretat sâmbătă că alegerile prezidenţiale şi ...
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor Grosu
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor ...
Guvernul pro-european al Republicii Moldovq intenţionează să facă demersuri pentru modificarea legislaţiei, astfel încât ...
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien de 1.000 de lei bucata. Diana Buzoianu cere demisii și anunță că va sesiza Parchetul
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien ...
Ministrul interimar al Mediului Diana Buzoianu a prezentat astăzi rezultatele surprinzătoare ale unui control realizat ...