„The Great Beauty” a primit trofeul pentru cel mai bun film la premiile EFA-Oscarurile europene

Economica.net
08 12. 2013
efa_awards_81714500

Trofeul pentru cel mai bun film i-a fost înmânat regizorului Paolo Sorrentino de către Androulla Vassiliou, comisarul european pentru educație, cultură, multilingvism și tineret.

De altfel, filmul „The Great Beauty” a fost marele câştigător al ediţiei din acest an a premiilor EFA, adjudecându-şi patru premii, inclusiv pentru „cel mai bun regizor european” (Paolo Sorrentino), pentru „cel mai bun actor european” (Toni Servillo) şi pentru „cel mai bun editor de film” (Cristiano Travaglioli).

„The Great Beauty” spune povestea unui scriitor aflat în pragul bătrâneţii, Jep Gambardella (interpretat de Toni Servillo), care îşi rememorează tinereţea plină cândva de pasiuni.

Pelicula „The Great Beauty” este propunerea Italiei la premiile Oscar de anul viitor, la categoria „cel mai bun film străin”. „The Great Beauty” se numără printre candidaturile considerate eligibile pentru o nominalizare la premiul Oscar pentru film străin care va fi decernat în 2014.

Totodată, filmul „The Great Beauty” a fost selecţionat în competiţia oficială a ediţiei din acest an a Festivalului de Film de la Cannes, la care regizorul Abdellatif Kechiche a fost recompensat cu Palme d’Or, pentru lungmetrajul „La Vie d’Adèle: Chapitres 1 & 2”.

În schimb, sâmbătă seara, la gala Academiei de Film Europene, filmul „La Vie d’Adèle” a fost marele perdant, neprimind niciun trofeu.

Cea de-a 26-a gală de decernare a premiilor EFA a avut loc, sâmbătă seară, la Berlin, fiind transmisă în direct în România de televiziunea HBO.

Premiile EFA sunt considerate Oscarurile europene. Aceste distincţii sunt decernate anual de Academia de Film Europeană celor mai bune producţii cinematografice de pe continent realizate în anul precedent.

Câştigătorii premiilor EFA 2013 au fost desemnaţi pe baza voturilor exprimate de cei peste 2.900 de membri ai Academiei de Film Europene.