The Guardian: Criza zona euro, similară cu cea a Imperiului Bizantin din urmă cu 1.000 ani

„Câteodată uităm de ce studiem istoria. Apelă la trecut pentru a înţelege viitorul, dar şi pentru a trage învăţăminte. (…) Imperiul Bizantin – partea de est a Imperiului Roman, care a continuat să se dezvolte mult după declinul Romei – se bucură de distincţia de a fi unul dintre foarte puţinele state care au supravieţuit peste un mileniu, de la fondarea oraşului Constantinopole în 330 şi până în 1453”, scrie, într-un comentariu în cotidianul The Guardian, Peter Frankopan, director al Centrului pentru Cercetare Bizantină la Universitatea Oxford.

La fel ca UE, Imperiul Bizantin era un teritoriu multietnic, care includea economii locale diferite, variind de la oraşe foarte active la târguri, de la porturi la aşezări rurale. De asemenea, imperiul avea şi o monedă unică.

Contrar practicii larg răspândite de a descrie reglementarea excesivă sau prea complexă ca „bizantină”, Imperiul Bizantin a fost în fapt un model de rafinament, mai ales în domenii în care Uniunea Europeană este deficitară. Imperiul nu se confrunta cu ineficienţă şi disparităţi în privinţa taxelor: profiturile nu puteau fi transferate în regiuni cu un regim mai favorabil de taxe. De asemenea, exista o uniune politică, fiscală şi economică. Taxele erau aceleaşi peste tot, iar resursele putea fi alocate dinspre regiuni mai bogate spre cele mai sărace.

„Libertatea, comenta nemulţumit un autor din secolul XI, însemna să scapi de taxe”, scrie cercetătorul de la Oxford.

Dacă birocraţii UE ar învăţa din structura imperiului, ar putea observa cum a făcut acesta faţă recesiunii cronice, generate de unele din slăbiciunile care au paralizat economiile occidentale în prezent. Pe la 1070, veniturile statului bizantin s-au prăbuşit, în timp ce cheltuielile au continuat să crească, precum cele militare. Situaţia a fost agravată de o criză puternică de lichiditate. Atât de gravă devenise situaţia, încât uşile trezoreriei stăteau larg deschise. Nu avea sens să fie încuiate, întrucât nu exista nimic înăuntru care să merite furat, scrie o sursă de la vremea respectivă.

Persoanele responsabile de criză nu au fost tratate cu milă, afirmă Frankopan.

„Herman Van Rompuy de la cea vreme, un eunuc numit Nikephoritzes (micul Nikephoros, n.r.), a fost atacat de populaţia furioasă din cauza creşterilor de preţuri şi declinului standardului de viaţă, iar ulterior a fost torturat până a murit. Nemulţumirea generalizată a condus la demiterea neceremonioasă a altor personaje importante, dintre care mulţi au devenit călugări, probabil pentru a se putea ruga pentru iertarea păcatelor”, se arată în articol.

Criza a dat naştere şi unui cunoscut personaj antisistem, ale cărui argumente despre motivele pentru care lucrurile mergeau prost erau atât de „convingătoare”, a afirmat un contemporan, încât oamenii îl întâmpinau cu aplauze peste tot şi îi acordau dreptate. Mesajul acestuia că liderii de la vremea respectivă erau inutili era greu de contrazis.

Diversele politici cu jumătăţi de măsură încercate s-au dovedit a fi dezastruoase. Dintre acestea, devalorizarea monedei prin emiterea unei cantităţi mai mari de monede şi reducerea conţinutului de metal preţios este un procedeu similar cu măsurile neconvenţionale luate de marile bănci centrale în prezent pentru susţinerea economiei, afirmă cercetătorul.

Odată cu agravarea situaţiei, a venit şi momentul înlăturării totale a vechii gărzi. Au fost aduşi oameni noi, cu idei radicale.

Soluţia a inclus trei componente. În primul rând, monedele din circulaţie au fost înlocuite cu altele, care reflectau corect valoarea reală.

A doua parte a soluţiei a fost reprezentată de reformarea sistemului de taxe, prin folosirea ca bază pentru colecatare a unui document în care erau înregistrate persoanele cu proprietăţi, precum şi activele pe care le deţineau.

Ultima componentă a planului a fost reducerea barierelor comerciale pentru a-i încuraja pe străinii cu capital să investească în comerţ. Din cauza problemelor grave ale imperiului, aceste bariere comerciale au fost coborâte atât de jos, încât străinii au beneficiat, pentru o perioadă scurtă, de condiţii mai avantajoase faţă de locuitorii imperiului.

Procesul a funcţionat: nu a fost atât de dureroes precum se anticipa şi a ajutat la resuscitarea unui pacient aflat în criză, afirmă cercetătorul de la Oxford.