The Hobbit: The Battle of the Five Armies continuă să domine box office-ul nord-american

Ultima producţie din seria 'The Hobbit', în regia lui Peter Jackson, s-a plasat pentru a treia săptămână consecutiv pe primul loc în clasamentul încasărilor din SUA şi Canada, obţinând 21,9 milioane de dolari din vânzările de bilete, conform Reuters şi AFP.
Economica.net - lun, 05 ian. 2015, 09:19
The Hobbit: The Battle of the Five Armies continuă să domine box office-ul nord-american

Superproducţia ‘The Hobbit: The Battle of the Five Armies’ a obţinut încasări de încă 9,3 milioane de dolari în ziua de Anul Nou, ajungând la 31,2 milioane de dolari câştiguri în ultima săptămână. Suma totală adunată de acest film de la lansarea sa, la 17 decembrie, este de 220,8 milioane de dolari, conform estimărilor companiei Rentrak.

Locul doi în topul încasărilor ultimei săptămâni este ocupat de versiunea Disney a musicalului de pe Broadway ‘Into The Woods’, care a obţinut 19,1 milioane de dolari, în timp ce drama ‘Unbroken’, în regia lui Angelina Jolie, a cărei acţiune se petrece în perioada celui de-al Doilea Război Mondial, s-a plasat pe locul trei cu încasări de 18,4 milioane de dolari, scrie Agerpres.

Filmul ‘Into The Woods’, o adaptare a musicalului lui Stephen Sondheim, oferă o interpretare inedită a unor poveşti ale copilăriei. Filmul îi are în rolurile principale pe Meryl Streep, Emily Blunt şi Johnny Depp şi a obţinut încasări totale de 91,2 milioane de dolari, de la lansarea sa în ziua de Crăciun.

‘Unbroken’, cel de-al doilea film regizat de Angelina Jolie, spune povestea alergătorului olimpic Louis Zamperini, erou al celui de-al Doilea Război Mondial şi supravieţuitor al iadului din lagărele de concentrare pentru prizonierii de război din Japonia.

‘The Interview’, controversata comedie despre o tentativă de asasinare a dictatorului nord-coreean Kim Jong-un, din cauza căreia hackeri plătiţi de Phenian ar fi declanşat un puternic atac cibernetic asupra studiourilor Sony, a obţinut o sumă modestă, de doar 1,1 milioane de dolari din vânzări de bilete. În acest film, James Franco joacă rolul unui jurnalist de televiziune care urmează să facă un interviu cu liderul de la Phenian. El se pregăteşte să călătorească în Coreea de Nord alături de prietenul şi de producătorul său, interpretat de Seth Rogen, dar sunt recrutaţi de CIA pentru a-l asasina pe Kim Jong-un. De la lansarea sa acest film a strâns doar 3,9 milioane de dolari.

Printre filmele lansate la sfârşitul anului se numără şi drama ‘American Sniper’ în regia lui Clint Eastwood. În acest film Bradley Cooper joacă rolul unui sniper din cadrul unităţilor speciale Navy Seal ale Marinei americane. Filmul a adunat 640.000 de dolari din vânzările de bilete deşi a fost proiectat în doar 4 cinematografe la sfârşitul săptămânii trecute. Suma totală, obţinută de la lansarea sa la 25 decembrie, este de 2,2 milioane de dolari. Cu acest rol, Bradley Cooper este considerat unul dintre favoriţii pentru o nominalizare la Oscar.

Primul weekend al noului an aduce veşti bune pentru companiile de producţie cinematografică, vânzările de bilete fiind cu 8,4% mai mari decât în aceeaşi perioadă a anului trecut.

Singurul film lansat la sfârşitul săptămânii trecute, producţia horror ‘The Woman in Black 2: Angel of Death’, s-a plasat pe locul patru cu 15,1 milioane de dolari din vânzări de bilete, în timp ce un alt sequel, ‘Night At The Museum: Secret of the Tomb’, s-a plasat pe locul cinci cu încasări de 14,5 milioane de dolari.

Te-ar mai putea interesa și
Boloș: Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru ca pensiile să fie plătite în avans, înainte de Paște
Boloș: Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru ca pensiile să fie plătite în avans, înainte ...
Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru a asigura că toţi cei 4,74 de milioane pensionari din România îşi vor primi banii în avans, înainte de Paşte, a anunţat......
Carrefour România deschide cel de-al 57-lea hipermarket din rețea la Pitești
Carrefour România deschide cel de-al 57-lea hipermarket din rețea la Pitești
Carrefour România își continuă expansiunea și inaugurează cel de-al 57-lea hipermarket din rețea, la Pitești. Noul ...
KFC deschide al treilea restaurant din Pitești, în care a băgat 550.000 de euro
KFC deschide al treilea restaurant din Pitești, în care a băgat 550.000 de euro
Sphera Franchise Group, cel mai mare operator de foodservice din România, continuă să investească în extinderea portofoliului ...
Început bun de an pentru comerțul agroalimentar al UE. Excedentul comercial din luna ianuarie a ajuns la 5 miliarde de euro
Început bun de an pentru comerțul agroalimentar al UE. Excedentul comercial din luna ianuarie a ajuns la 5 miliarde de ...
Comerţul agroalimentar al UE a înregistrat o evoluţie pozitivă în luna ianuarie 2024, când excedentul comercial a ajuns ...