The Sunday Times vrea 1,2 milioane de euro de la Lance Armstrong

Publicaţia britanică The Sunday Times a anunţat că va cere în justiţie 1,2 milioane de euro de la Lance Armstrong, la şase ani după semnarea unui acord financiar între ziar şi fostul ciclist american, care a fost depistat pozitiv şi i s-au retras cele şapte victorii în Turul Franţei.
Economica.net - lun, 24 dec. 2012, 10:17
The Sunday Times vrea 1,2 milioane de euro de la Lance Armstrong

„Este evident că procedura nu a avut niciun temei şi a fost frauduloasă. Afirmaţiile dumneavoastră că nu aţi folosit substanţe dopante au fost în mod deliberat false”, se arată în scrisoarea pe care publicaţia britanică a transmis-o avocaţilor lui Lance Armstrong.

Sunday Times, care a sugerat că Armstrong foloseşte produse dopante, a fost nevoită în 2006 să-i plătească rutierului american peste 360.000 de euro, după o plângere a acestuia.

Acum, publicaţia britanică cere 1,2 milioane de euro, reprezentând suma plătită în 2006, dobânzi şi cheltuieli de judecată.

La sfârşitul lunii octombrie, societatea de asigurări SCA Promotions, care a plătit mai multe milioane de dolari în prime pentru Armstrong după Turul Franţei din 2004, a declarat că doreşte să-şi recupereze banii. Compania de asigurări vrea să-şi recupereze suma de 7,5 milioane de dolari.

Uniunea Ciclistă Internaţională a anunţat, în luna octombrie, că i-a retras lui Lance Armstrong cele şapte titluri din Turul Franţei, după raportul (USADA) în care rutierul texan era acuzat de dopaj sistematic.

Armstrong a câştigat Marea Buclă între anii 1999 şi 2005. Lance Armstrong, în vârstă de 41 de ani, s-a retras definitiv din ciclism la începutul anului 2011.

USADA a publicat, pe site-ul său, dosarul cu peste 1.000 de pagini realizat în cazul Lance Armstrong, care conţine probe evidente şi mărturiile depuse de foşti coechipieri ai rutierului, ce dovedesc că americanul crease un sistem complex de dopaj, la echipa la care evoluat, US Postal.

USADA îl acuză pe fostul sportiv că a utilizat substanţe interzise, printre care EPO şi steroizi, precum şi transfuzii sanguine, de-a lungul carierei sale. Potrivit mărturiilor culese de USADA, mai mulţi coechipieri ai lui Armstrong s-au dopat în acelaşi timp cu liderul echipei.

Te-ar mai putea interesa și
Lanțul asiatic de magazine MR. DIY, cu produse ieftine pentru casă, intră în patru oraşe din România. Oferă salarii de la 2.700 de lei la 6.000 de lei net
Lanțul asiatic de magazine MR. DIY, cu produse ieftine pentru casă, intră în patru oraşe din România. Oferă salarii ...
Retailerul de articole pentru casă MR. DIY, originar din Malaezia, pregăteşte intrarea în Timişoara, Brăila, Oradea, Bacău, unde face angajări....
Coreea de Nord susține că a testat un nou model de torpilă care folosește inteligența artificială
Coreea de Nord susține că a testat un nou model de torpilă care folosește inteligența artificială
Coreea de Nord a efectuat un test cu un "nou tip" de torpilă de precizie care utilizează Inteligenţa Artificială în ...
Programul fiscal al Guvernului Luca Niculescu are direcția corectă, dar cifrele pe 2027 nu se leagă – analiză CC Tax Advisory
Programul fiscal al Guvernului Luca Niculescu are direcția corectă, dar cifrele pe 2027 nu se leagă – analiză CC ...
Programul de guvernare depus în Parlament promite ceva ce mediul de afaceri nu a mai auzit de mult: predictibilitate. Ni ...
Trump scutește Rusia de noi sancțiuni adoptate de Congres în legea Graham
Trump scutește Rusia de noi sancțiuni adoptate de Congres în legea Graham
Donald Trump a scutit Rusia de noi sancţiuni prevăzute într-o lege recentă adoptată de Congres printr-un decret publicat ...