Theresa May cere UE să o ajute la promovarea Brexit în Regatul Unit

Economica.net
20 10. 2017
011_theresa_may_55275900

‘Ar trebui să fim optimişti şi ambiţioşi referitor la ceea ce putem realiza, deoarece împărtăşim un set de convingeri fundamentale în liberul schimb, în concurenţa riguroasă şi loială, în drepturile puternice ale consumatorilor şi în standardele de reglementare ridicate’, a spus May, citată de Reuters, la dineul care a încheiat prima zi a summitului UE de la Bruxelles. ‘Pe lângă asta, vreau să fie foarte clar că Regatul Unit se angajează necondiţionat la păstrarea securităţii Europei’, a adăugat ea.

O poziţie clară a liderilor europeni în privinţa deblocării negocierilor ar ajuta-o pe Theresa May să facă faţă criticilor din ţara sa. Ea s-a referit la ‘contextul politic dificil’ cu care se va confrunta dacă revine de la Bruxelles fără niciun rezultat.

Summitul de la Bruxelles va formula vineri o apreciere a stadiului negocierilor pentru Brexit, iar textul convenit deja de miniştrii de externe afirmă că progresele nu sunt suficiente pentru deschiderea discuţiilor despre ceea ce va urma după ieşirea britanicilor din Uniunea Europeană. Reuters apreciază că şansele unor modificări în ultimul moment ale documentului sunt reduse. Regatului Unit i se va oferi, cel mai probabil, un termen în decembrie pentru a face concesii legate de Brexit, înainte de începerea tratativelor post-Brexit.