THR Marea Neagră (BVB:EFO) continuă planul de lichidare a proprietăților hoteliere și vinde complexurile turistice Semiramis și Tosca din Saturn, dar și terenurile aferente, au apribat azi, 22 septembrie, acționarii companiei, potrivit unui anunț remis Bursei de la București.
Terenurile care urmează să fie scoase la vâzare sunt:
Acestea vor fi scoase la licitație publică cu strigare, pornind de la cel puțin prețul stabilit prin rapoarte de evaluare, se mai arată în anunț.
Acționarii THR Marea Neagră au mai aprobat și un program masiv de răscumpărare a până la 93 de milioane de acțiuni, cu o valoare totală de peste 106,9 milioane de lei. Acesta va fi derulat pe o perioadă de 12 luni la un preț cuprins între 0,7650 și 1,1500 lei per acțiune.
Compania a vândut în prima jumătate a cestui an complexul Măgura din Eforie Sud către chiriașul Neptun Hotels SRL la prețul de 2,5 milioane de euro, complexul Siret din Saturn către Mamaia North Investments SA șla prețul de 3,5 milioane de euro și terenurile aferente acestora. În plus, s-a mai vândut un terne de 149 mp aferent Centralei Termice Brateș.
În iulie au fost vândute către chiriașilor hotelului și restaurant Cleopatra, hotelului și restaurantulu Narcis din Saturn, dar și hotelul Raluca și restaurantul Orion din Venus, la o valoare totală de 14,6 milioane de euro.
Vânzările de active deținute de companie pe litoralul românesc fac parte din planului de valorificare a patrimoniului aprobat în noiembrie 2022.
Compania a raportat pentru primul semestru din acest an afaceri de 7,66 milioane de lei, în scădere de la opt milioane de lei înregistrate în aceeași perioadă a anului trecut.