Tiberiu Dobre, vicepreședinte Samsung Electronics România & Bulgaria: Anul trecut s-au vândut 5 milioane de telefoane pe plan local. Valoarea a depășit 2 miliarde de euro

Piața locală de smartphone-uri a depășit anul trecut pragul de 5 milioane de unități, cu o valoare totală de peste 2 miliarde de euro, spune într-un interviu pentru Economica.net, Tiberiu Dobre, vicepreședinte Samsung Electronics România & Bulgaria. Segmentul premium continuă să câștige teren, ajungând la circa 60% din valoarea totală a pieței, în timp ce ciclul de înlocuire a telefoanelor se apropie de trei ani.
Lidia Neagu - mie, 25 feb. 2026, 22:22
Tiberiu Dobre, vicepreședinte Samsung Electronics România & Bulgaria: Anul trecut s-au vândut 5 milioane de telefoane pe plan local. Valoarea a depășit 2 miliarde de euro

”Anul trecut au fost puțin peste 5 milioane de unități în piață la o valoare totală la puțin peste 2 miliarde. Piața a fost mai degrabă stabilă. În unități, creșterea a fost de sub 1%, iar în valoare a crescut cu aproape 2%”, a declarat Tiberiu Dobre, vicepreședinte Samsung Electronics România & Bulgaria.

„Premiumizarea” rămâne principalul motor de creștere al pieței de telefoane în 2025, trend care continuă de câțiva ani.

„Premium este segmentul care crește, într-adevăr, mai repede. Și asta este un lucru bun pentru că în segmentul premium poți să oferi, într-adevăr, o experiență superioară. Acolo se întâmplă și mult mai multă inovație. Acolo putem să demonstrăm, sigur, pe niște device-uri cu niște resurse superioare, tot ce înseamnă capacitățile AI. Pe noi ne bucură trendul ăsta, pentru că este în acord cu strategia noastră de democratizare a AI-ului”, continuă Dobre.

Potrivit acestuia, segmentul premium a reprezentat anul trecut aproximativ 60% din valoarea pieței și circa 23% din numărul de unități vândute.  Pentru acest an, segmentul premium, cu prețuri de circa 600 de euro, ar putea crește cu 1-2% ca pondere în vânzările totale de telefoane pe piața românească. Însă, potrivit oficialului Samsung, un potențial foarte mare îl are segmentul super premium, care costă de la 1.000 de euro în sus.

În acest context de piață, Tiberiu Dobre spune că Samsung și-a consolidat anul trecut poziția de lider, cu creșteri ca valoare pe toate segmentele de telefoane.

„În contextul dinamic al pieței am reușit să creștem atât pe total ca valoare, cât și pentru segmentul premium. Avem o creștere de 1,7% în valoare și am scăzut un pic, cu 0,5% în unități (…) În zona mediană și entry level am crescut la fel, cu 1,5% în valoare și am scăzut cu 0,7% în unități, dar cifrele sunt cumva într-o margine de eroare”.

Deși volumul total al pieței a rămas aproape constant, vicepreședintele Samsung România apreciază că nu se poate vorbi despre o temperare a consumului pe piața de telefoane.

„Nu aș spune neapărat că și-au temperat, pentru că, așa cum spuneam mai devreme, există această tendință de migrare către telefoane premium care continuă. Faptul că s-au vândut din nou același număr înseamnă că oamenii își înlocuiesc telefoanele, își fac upgrade.

Noi, de exemplu, am consolidat chiar și în segmentul mid level, unde am înregistrat o migrare dinspre zona de ultra-low entry către zona mediană. Cel mai bine vândut telefon al nostru anul trecut a fost din seria A50X, a mai fost și 55X și 56X, 5X îl numim noi.

În plus, ciclul de înlocuire a telefoanelor din România s-a prelungit ușor, de la circa doi ani în urmă cu câțiva ani la aproximativ trei ani în prezent.

”Există o ușoară tendință de creștere pe fondul, pe de o parte, al fiabilității crescute a telefonelor, pe de altă parte și al suportului de software și de securitate pe care noi îl oferim la aproape toate modelele de până la șapte ani. Sigur că tehnologia evoluează și un telefon la un moment dat nu îl schimb pentru că este depășit, dar îți dorești ceva mai bun. Așa cum schimbi periodic o mașină nu pentru că se strică, ci pentru că vrei un upgrade, iar tehnologia aduce multe noutăți de la un an la altul”, explică oficialul Samsung.

În ierarhia europeană a companiei, subsidiara din România se află pe locul 10, potrivit lui Tiberiu Dobre. El a explicat că evaluarea se face la nivel de subsidiare sau „clusteruri”, nu strict pe fiecare țară în parte. România și Bulgaria formează un astfel de cluster, în timp ce alte exemple sunt țările nordice: Norvegia, Finlanda, Suedia și Danemarca grupate împreună, sau Austria și Elveția.

„Individual, ca țară, mi-e greu să spun pentru că noi ne uităm doar la subsidiară de Samsung. Vorbim doar de telefoane mobile și ecosistemul lor”, a precizat acesta.

2026: un an al scumpirilor, dar și al avansului tehnologic

Pentru acest an, Dobre estimează că piața va avea un trend crescător ajutat de avansul pe care tehnologia îl va face în 2026.

”E foarte important să democratizăm această tehnologie AI. La nivel global ne propunem să vindem de două ori mai mult în 2026. La finalul anului să avem 800 de milioane de utilizatori care să folosească GalaxyAI și acesta nu e un deziderat ușor de atins, însă noi credem cu tărie în potențialul acestei tehnologii”, spune Tiberiu Dobre.

Totuși, industria se confruntă cu presiuni pe partea de costuri, în special din cauza scumpirii memoriilor, care a dus și la un preț mediu record al unui telefon la nivel global.

„E o certitudine, dacă te uiți la prețul unei memorii, în ultimele șase luni de zile s-a dublat. Unde o să se ducă? Nimeni nu știe. Cererea e în continuare în creștere și atunci probabil că și prețurile vor crește. Cât? Nu știu. Dar sigur că vor avea un impact.”

Potrivit oficialului Samsung, impactul ar putea fi resimțit mai ales în zona entry-level, unde ponderea memoriei în costul total al telefonului este mai mare. Cu toate acestea, compania estimează că va traversa relativ bine această perioadă, beneficiind de un lanț de aprovizionare echilibrat.

Samsung lansează noua serie de telefoane Galaxy S26 care vine cu o serie de îmbunătățiri și inovații atât pe partea hardware, cât și software, mai ales a funcțiilor realizate cu inteligența artificială.

În 2026, compania mizează pe un nou val de adopție a funcțiilor AI. Tiberiu Dobre spune că 2026 ar putea marca un „an de cotitură” pentru piața smartphone-urilor, în special din perspectiva modului în care inteligența artificială este integrată și utilizată de consumatori.

„Noi spunem că anul acesta suntem într-un punct de cotitură pentru că am construit această nouă familie de telefoane cu un nou concept în jurul acestui concept de multiagent. Acest agent, fie că e vorba despre Bixby, fie că e vorba despre Gemini sau despre Perplexity, un alt agent AI care este încorporat în telefon, are misiunea de a înțelege comportamentul fiecărui utilizator și de a veni cu soluții, cu lucruri proactive astfel încât să nu mai fie necesar să intri în diverse aplicații, să faci diverse conexiuni”, adaugă Dobre.

Acesta a oferit și exemple concrete despre modul în care funcționează acest concept de multiagent în viața de zi cu zi și cum poate anticipa nevoile utilizatorului.

„De exemplu, vrei astăzi să comanzi un Uber, îi dai agentului o comandă vocală ”Vreau un Uber să mă duc acasă” și atunci el îți comandă mașina, pur și simplu. Iar dacă la ora 6 seara pleci de trei ori de la lucru cu Uber-ul, în a patra zi, agentul te întreabă ”Știi, e ora șase să-ți comand un Uber?”.

În opinia sa, simplificarea interacțiunii este esențială într-un context în care studiile europene arată o deschidere față de AI, dar și temeri legate de complexitate și securitatea datelor. „Sunt studii europene care arată că 81% din cei intervievați recunosc că AI-ul pot să îi ajute, însă 84% dintre ei sunt temători vis-a-vis de complexitatea acestor operațiuni, de complexitatea procesului de învățare și despre securitatea datelor”.

Te-ar mai putea interesa și
Fostul comisar european Thierry Breton, sancționat de Washington, a cerut în plenul PE apărarea independenței Uniunii Europene și susținere în disputa pe care o are cu SUA
Fostul comisar european Thierry Breton, sancționat de Washington, a cerut în plenul PE apărarea independenței Uniunii ...
Fostul comisar european francez Thierry Breton, artizanul normelor digitale ale Uniunii Europene şi care este sancţionat de SUA care-l acuză de acţiuni de cenzură politică împotriva reţelelor......
Canada oferă Cubei un ajutor umanitar de 5,85 de milioane de dolari pentru cumpărarea de alimente
Canada oferă Cubei un ajutor umanitar de 5,85 de milioane de dolari pentru cumpărarea de alimente
Canada a anunţat miercuri că va oferi Cubei "imediat" 8 milioane de dolari canadieni (5,85 de milioane de dolari americani) ...
Efectul McDonald’s în România în 2024. Ce taxe a plătit, ce contribuție la PIB a avut, câți salariați a avut
Efectul McDonald’s în România în 2024. Ce taxe a plătit, ce contribuție la PIB a avut, câți salariați a avut
Premier Restaurants România, operatorul lanțului de restaurante McDonald’s pe piața locală, a publicat rezultatele ...
Ministrul german al Apărării, Boris Pistorius, apără decizia de a cumpăra drone kamikaze de la firma Stark Defence, unde are o participație și controversatul Peter Thiel
Ministrul german al Apărării, Boris Pistorius, apără decizia de a cumpăra drone kamikaze de la firma Stark Defence, ...
Ministrul Apărării din Germania, Boris Pistorius (foto), a apărat miercuri achiziţionarea de drone kamikaze, pentru prima ...