Tichetele cadou nu mai sunt impozitate. Creşte cu 20% numărul companiilor care oferă angajaţilor aceste beneficii – Edenred

Economica.net
31 03. 2016
tichet_cadou__card_cadou_edenred_64938700

Tichetele şi cardurile de cadouri sunt neimpozabile, dacă se încadrează în plafonul de 150 de lei per beneficiar. Acestea sunt deductibile pentru companiile angajatoare şi încadrate la cheltuieli sociale, al căror plafon de deductibilitate a fost majorat începând cu acest an, de la 2% la 5% din fondul total de salarii.

Începând cu luna ianuarie a anului curent, tichetele cadou sunt scutite şi de la plata impozitului de 16% la nivelul angajaţilor. Oferite în beneficiul partenerilor de afaceri, tichetele şi cardurile cadou pot fi încadrate pe linia de cheltuieli de protocol şi sunt deductibile în limita a 2% din profitul contabil, şi scutite de contribuţiile sociale.

Pe fondul scutirii de taxe, creşte cu 20% numărul companiilor care vor oferi tichete cadou de Paşti, spun oficiali Edenred România.

Clienţii noştri au început deja pregătirile pentru acţiunile prin care îşi vor recompensa salariaţii de Paşti. Eliminarea totală a impozitului în cazul tichetelor cadou a determinat mulţi manageri şi patroni de firme să ia în alcul acordarea de tichete sau carduri cadou, în locul cadourilor în numerar sau în natură, acestea fiind greu de gestionat din punct de vedere logistic. De asemenea, un cadou clasic poate să nu fie pe placul angajaţilor. În schimb, tichetele şi cardurile cadou oferă libertatea de alegere a cadoului dorit dintr-o varietate de produse şi servicii. Din contractele de Ticket Cadou® şi carduri Compliments®, şi din precomenzile înregistrate până în prezent, estimăm în acest an o creştere cu până la 20% a numărului de companii care vor oferi cadouri de Paşti sub forma tichetelor și cardurilor cadou, comparativ cu anul trecut, a spus Vianney du Parc, director general al Edenred România.

Tichetele şi cardurile cadou pot fi cheltuite pentru a cumpăra orice tip de produse, de la îmbrăcăminte, bijuterii, cosmetice, cărţi, IT & electronice, accesorii, decoraţiuni, bricolaj, articole de sport, până la produse alimentare din cea mai mare reţea de magazine partenere. Tichetele cadou de la Edenred sunt acceptate pe întreg teritoriul țării de peste 66.000 de comercianţi parteneri. Cardurile cadou Compliments® pot fi cheltuite în peste 6.500 magazine de toate tipurile.

Edenred este lider pe piața tichetelor și cardurilor preplătite pentru angajați, atât în România, cât şi la nivel internațional. În România, peste 35.000 de companii acordă salariaţilor lor diverse tipuri de tichete şi carduri emise de Edenred: tichete și carduri de masă Ticket Restaurant®, tichete de cadouri Ticket Cadou®, carduri de cadouri Compliments®, vouchere de vacanţă sau tichete sociale.