Țiriac a cumpărat peste 5% din Hidroelectrica

14 07. 2023
Tiriac-Tower_Ion-Tiriac

„Fundaţia Ţiriac şi afiliaţii direcţi caută mereu cele mai bune oportunităţi cu cel mai bun randament şi, totodată, investiţii de viitor care asigură şi o schimbare pozitivă în lume, aşa cum facem şi la donaţii. “Foarte mare” este relative. Da, probabil suntem grupul care, deocamdată, deţine peste 5% din acţiuni dacă consolidăm direct şi indirect, însă este o investiţie pe termen lung pentru noi şi sper să fie doar un început.

Este perla României. Greu, dacă nu imposibil, să găseşti ceva mai bun în Europa în acest moment! Însă investim mult în toate regiunile geografice de peste 30 de ani. Este adevărat însă că, în România, ne interesează pe termen lung să facem parte din această companie”, a spus Țiriac Jr. într-un interviu acordat publicației Aleph News.

Potrivit acestuia, randamentul unei asemenea companii poate să fie unul uriaș mulți ani de acum înainte. Omul de afaceri a mai precizat că nu grupul nu se va amesteca în conducerea companiei Hidroelectrica fiind vorba de un plasament pasiv.

„Nu amestecăm politicul cu privatul. Nu am făcut-o 35 de ani, nu începem astăzi. Fundaţia a realizat 65 de afaceri de succes şi toate au fost private. Acest plasament este unul pasiv care ne va da 10-12% pe an dividende la euro, plus creşterea naturală a activului. Şi, dacă guvernul ar face 2-3 paşi simpli, compania ar putea creşte mult mai accelerat”, a fost răspunsul lui Țiriac J. la întrebarea dacă se va implica la Hidroelectrica.

Hidroelectrica s-a listat la Bursa de Valori din Bucureşti (BVB) cu simbolul H2O pe 12 iulie la prețul de 110 lei/acțiune, cu 5,7% mai mare decât cel de la oferta publică. Oferta publică inițială s-a desfășurat în perioada a opt zile lucrătoare, în intervalul 23.06 – 4.07.2023, acțiunile fiind oferite spre vânzare atât segmentului de retail, cât și investitorilor instituționali.

Oferta publică inițială s-a desfășurat în perioada a opt zile lucrătoare, în intervalul 23.06 – 4.07.2023, acțiunile fiind oferite spre vânzare atât segmentului de retail, cât și investitorilor instituționali.

Acțiunile au fost oferite la Intervalul Prețului de Ofertă de 94 lei – 112 lei per acțiune. Oferta publică primară de la Hidroelectrica (H2O) s-a închis un preț de 104 lei/acțiune în data de 5 iulie.