Titus Corlăţean participă astăzi la reuniunea miniştrilor de externe ai NATO

Ministrul de Externe, Titus Corlăţean, va participa, marţi, la Bruxelles, la reuniunea miniştrilor de externe ai NATO, în cursul căreia urmează să fie abordate teme privind evoluţiile din Afganistan, viitorul rol al Alianţei în Afganistan sau perspectivele cooperării NATO-Rusia.
Economica.net - mar, 23 apr. 2013, 04:42
Titus Corlăţean participă astăzi la reuniunea miniştrilor de externe ai NATO

Aceasta este prima reuniune Aliată la acest nivel din anul 2013.

Potrivit unui comunicat de presă al MAE, programul ministerialei NATO cuprinde două reuniuni în format Aliat şi alte două cu participarea unor state partenere, una în format NATO-Rusia şi cealaltă cu statele contributoare la Forţa Internaţională pentru Asistenţă din Afganistan (ISAF).

„Cu acest prilej, vor fi abordate teme de actualitate de pe agenda NATO, care privesc în principal evoluţiile din Afganistan şi impactul acestora asupra securităţii regionale, viitorul rol al Alianţei în Afganistan, perspectivele cooperării NATO-Rusia, politica de parteneriate a Alianţei, cu accent pe zona Orientului Mijlociu şi din Nordul Africii, alte aspecte din sfera securităţii globale, aflate în atenţia Alianţei Nord-Atlantice, în perioada curentă şi în perspectivă imediată”, menţionează sursa citată.

Potrivit comunicatului, cu prilejul reuniunii, ministrul român al Afacerilor Externe va aborda subiectele specifice intereselor prioritare ale României la NATO: aspecte privind situaţia de securitate din vecinătatea Alianţei şi avansarea unei cooperări pragmatice cu Federaţia Rusă, procesul de retragere din Afganistan şi viitorul misiunii NATO în această ţară, după 2014, precum şi poziţia României faţă de aspecte ale tematicii Africii de Nord şi Orientului Mijlociu.

Totodată, în marja ministerialei NATO de Externe, şeful diplomaţiei române va participa la o reuniune la nivel ministerial a Trilateralei România-Polonia-Turcia, cu miniştrii de externe din cele patru state aspirante la NATO (Bosnia-Herţegovina, Georgia, Macedonia şi Muntenegru). „Reuniunea are ca scop transmiterea unui mesaj de încurajare şi susţinere statelor aspirante pe traiectoria lor către aderarea la Alianţă, în spiritul politicii NATO a uşilor deschise”, menţionează comunicatul.

Te-ar mai putea interesa și
Germania se aşteaptă la cea mai mică producţie de vin de după 2010
Germania se aşteaptă la cea mai mică producţie de vin de după 2010
Producţia de vin a Germaniei este aşteptată să coboare în acest an la cel mai mic nivel de după 2010, Institutul German al Vinului (DWI) mizând pe o producţie cu aproximativ 20% sub media......
CE Oltenia a avut succes și a vândut toată energia cu livrare în 2027 scoasă pe piață. Nou reper de preț pentru anul viitor: 800 lei/MWh
CE Oltenia a avut succes și a vândut toată energia cu livrare în 2027 scoasă pe piață. Nou reper de preț pentru anul ...
Complexul Energetic Oltenia, singurul producător semnificativ de energie electrică din România, a reușit să vândă ...
Criză ELCEN – Nu suntem în situaţie de insolvenţă sau de faliment şi nici nu vom fi, spune şeful Electrocentrale Bucureşti
Criză ELCEN – Nu suntem în situaţie de insolvenţă sau de faliment şi nici nu vom fi, spune şeful Electrocentrale ...
Datoriile Termoenergetica faţă de ELCEN s-au diminuat la 1,3 miliarde de lei, iar la ora actuală nu suntem în situaţie ...
Leu, euro sau aur: cum îți poți proteja mai bine economiile în noul context internațional
Leu, euro sau aur: cum îți poți proteja mai bine economiile în noul context internațional
Depozitele în valută ale populației au crescut cu 5,2% în august 2026 față de aceeași perioadă a anului trecut. 83% ...