Titus Corlăţean: Tratatul de extrădare cu Siria se pune azi în alţi termeni

Prezent la o emisiune de televiziune senatorul PSD Titus Corlăţean, preşedinte al Comisiei de politică externă, a declarat că a expus conducerii Senatului rezervele pe care le are în legătură cu o ratificare urgentă a tratatului de extrădare cu Siria.
Economica.net - D, 20 nov. 2011, 20:15

Această poziţie are în vedere evoluţiile din ultimul timp de pe scena politică siriană şi izolarea tot mai pronunţată a guvernului acestei ţări. Potrivit lui Corlăţean, liberalul Teodor Meleşcanu a afirmat, de asemenea, că tratatul poate genera acum „efecte delicate” în condiţiile în care regimul de la Damasc reprimă din ce în ce mai dur manifestările celor care i se opun în multe ţări ale lumii. În această situaţie, Siria ar putea cere României, în baza unui asemenea tratat, extrădarea unor exilaţi din opoziţie, aflaţi în România.

Preşedintele Băsescu a afirmat săptămâna trecută că Titus Corlăţean se face vinovat de blocarea tratatului de extrădare cu Siria care ar permite aducerea în ţară a lui Omar Hayssam.

Te-ar mai putea interesa și
AMD se alătură clubului producătorilor de cipuri a căror capitalizare bursieră a depășit 1.000 de miliarde de dolari
AMD se alătură clubului producătorilor de cipuri a căror capitalizare bursieră a depășit 1.000 de miliarde de dolari
Capitalizarea bursieră a Advanced Micro Devices (AMD) a depăşit luni pentru prima dată pragul de 1.000 de miliarde de dolari, o perioadă scurtă de timp, compania americană alăturându-se......
AQUILA începe procesul de fuziune prin absorbție cu Parmafood Group Distribution, comanie cumpărată în urmă cu doi ani
AQUILA începe procesul de fuziune prin absorbție cu Parmafood Group Distribution, comanie cumpărată în urmă cu doi ani
AQUILA, lider în servicii integrate de distribuție și logistică pentru piața bunurilor de larg consum din România și ...
Update. E oficial. Călin Georgescu a fost reținut de procurori. Fostul candidat la alegerile prezidențiale și-a ridicat în sus mâinele încătușate la ieșirea din sediul DIICOT
Update. E oficial. Călin Georgescu a fost reținut de procurori. Fostul candidat la alegerile prezidențiale și-a ridicat ...
Update: Călin Georgescu a fost scos în cătușe din sediul DIICOT. La ieșire el a ridicat în aer mâinile, astfel încât ...
Percepția românilor asupra propriei bunăstări s-a deteriorat în ultimul an. Presiunea financiară devine principalul obstacol în calea unei vieți mai bune – sondaj IRES
Percepția românilor asupra propriei bunăstări s-a deteriorat în ultimul an. Presiunea financiară devine principalul ...
O treime dintre români consideră că propria calitate a vieții a scăzut în ultimul an, iar presiunea financiară generată ...