TMK Artrom vrea să refinanţeze credite BCR cu fonduri de până la 27 milioane euro de la UniCredit

Producătorul de ţevi TMK Artrom Slatina (ART) vrea să contracteze o linie de credit de până la 27 milioane de euro de la UniCredit Ţiriac Bank, în principal pentru finanţarea unor credite contractate de la BCR.
Economica.net - mie, 31 iul. 2013, 08:58
TMK Artrom vrea să refinanţeze credite BCR cu fonduri de până la 27 milioane euro de la UniCredit

Linia de credit poate fi utilizată prin trei facilităţi de tip revolving, potrivit unui convocator AGA transmis, miercuri, de TMK Artrom Bursei de Valori Bucureşti.

„Facilitatea A, în suma maximă de 25 milioane euro, care poate fi utilizată pentru finanţare nevoi generale/emitere de scrisori de garanţie bancară/deschidere de acreditive, cu scadenţă finală de 36 luni de la data semnarii contractului de credit UCT (de la UniCredit Ţiriac – n.r.). Părţile sunt de acord ca prima utilizare a facilităţii A se va face în scopul refinanţării creditelor în vigoare contractate de TMK-Artrom la Banca Comercială Română; facilitatea B, în sumă maximă de 10 milioane euro, care poate fi utilizată pentru finanţarea cheltuielilor generale de tip descoperire de cont (overdraft), cu scadenţa finală de 12 luni de la data semnării contractului de credit UCT. Părţile sunt de acord ca facilitatea B poate fi utilizată de societate inclusiv în scopul refinanţării creditelor în vigoare contractate de TMK-Artrom la Banca Comercială Română; facilitatea C, în sumă maximă de 2 milioane euro, care poate fi utilizată pentru acoperirea riscului valoric al tranzacţiilor derulate în baza contractului cadru pentru produse de trezorerie (hedging) cu scadenţa finală de 12 luni de la data semnării contractului de credit UCT”, se arată în convocator.

Propunerea Consiliului de Administraţie va fi discutată de acţionari într-o AGA programată pentru 26 septembrie.

La finele anului trecut, TMK Artrom avea două credite de la BCR pe termen de 3 şi, respectiv, 5 ani, în valoare cumulată de 40 milioane euro. Din aceste credite, compania a utilizat puţin peste 25 milioane euro. Împrumuturile au fost contractate în octombrie 2011, la o dobândă calculată în funcţie de indicatorul dobânzii EURIBOR la 3 luni, plus 3,5 puncte procentuale. În luna noiembrie a anului trecut a fost rambursată prima tranţă din creditul cu scadenţă de cinci ani, compania plătind 937.500 euro.

TMK Artrom mai are contractat de la BCR un plafon de sconturi pentru bilete la ordin în sumă de 10 milioane lei, cu o dobândă calculată în funcţie de indicatorul ROBOR la 3 luni plus 3 puncte procentuale. Acest plafon se poate transforma în credit daca clienţii nu decontează biletele la ordin ajunse la scadenţă. Valoarea biletelor la ordin scontate şi girate în cadrul acestui plafon era de 4,1 milioane lei la finele anului trecut.

TMK Artrom are contractat şi un credit de 15 milioane euro de la UniCredit Ţiriac Bank, din noiembrie 2011 şi cu maturitate de 5 ani. Împrumutul a fost contractat la o dobândă calculată în funcţie de indicatorul EURIBOR la o lună plus 3,5 puncte procentuale şi a fost utilizat pentru rambursarea parţială a unui împrumut cu o companie din grup. Acest credit urmează să fie rambursat într-o singură tranşă la scadenţă.

La finele primului trimestru, TMK Artrom avea datorii de 498,4 milioane lei, cu 9,5% mai mari decât la sfârşitul anului trecut, când obligaţiile de plată cumulau 455,1 milioane lei.

TMK Artrom a înregistrat în primul trimestru o cifră de afaceri de 219,3 milioane lei (50 milioane euro) şi pierderi de 1,2 milioane lei (aproape 290.000 de euro). Compania a consemnat un profit din exploatare de 3,2 milioane lei (747.000 de euro), însă acesta a fost şters de pierderile financiare.

TMK Europe, subsidiara din Germania a grupului rus TMK, deţine 92,73% din acţiunile companiei din Slatina. Grupul rus mai controlează în România combinatul siderurgic TMK-Reşiţa.

Acţiunile TMK Artrom au încheiat şedinţa bursieră de marţi în creştere cu 4,17%, la 1,25 lei. La această cotaţie, capitalizarea bursieră a companiei este 145,2 milioane lei (33 milioane euro).

Te-ar mai putea interesa și
Bolojan nu regretă că s-a întâlnit cu preşedinta CCR la Senat: A fost o întâlnire într-o instituţie publică
Bolojan nu regretă că s-a întâlnit cu preşedinta CCR la Senat: A fost o întâlnire într-o instituţie publică
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat vineri că nu are de ce să regrete că s-a întâlnit cu preşedinta Curţii Constituţionale, Simina Tănăsescu, la Senat, o instituţie publică în......
România, cu Guvern fără drepturi depline. Bolojan: Starea de provizorat s-a lungit prea mult
România, cu Guvern fără drepturi depline. Bolojan: Starea de provizorat s-a lungit prea mult
România are nevoie de Guvern, starea de provizorat s-a lungit prea mult, a declarat, vineri, premierul interimar Ilie Bolojan, ...
Ministrul german de finanţe îi cere lui Trump să pună capăt războiului „iresponsabil” cu Iranul
Ministrul german de finanţe îi cere lui Trump să pună capăt războiului „iresponsabil” cu Iranul
Ministrul german de finanţe Lars Klingbeil i-a cerut vineri preşedintelui american Donald Trump să pună capăt războiului ...
Ministerul Energiei a efectuat plăţi din PNRR în valoare de 233,07 milioane de euro, până la 28 august 2026
Ministerul Energiei a efectuat plăţi din PNRR în valoare de 233,07 milioane de euro, până la 28 august 2026
inisterul Energiei a efectuat, până pe 28 august 2026, plăţi către beneficiarii proiectelor finanţate prin Planul Naţional ...