Toamnă blândă în criza energiei – Europa va avea o lună noiembrie cu temperaturi peste medie, susţin firmele care realizează prognoze meteo

Prognozele meteo pe termen lung realizate de firmele de specialitate Maxar Technologies LLC şi Marex arată că Europa va avea o lună noiembrie cu temperaturi peste medie, o veste bună pentru gospodăriile îngrijorate de costurile cu încălzirea dar şi pentru guverne, preocupate să menţină stocurile de gaze după diminuarea livrărilor ruseşti, transmite Bloomberg.
AGERPRES - mar, 01 nov. 2022, 11:41
Toamnă blândă în criza energiei - Europa va avea o lună noiembrie cu temperaturi peste medie, susţin firmele care realizează prognoze meteo

„În termeni de cerere de energie, începutul călduros de noiembrie ar urma să fie un semn binevenit, având în vedere starea actuală a energiei globale. Cu toate acestea, episoadele de vreme rece nu pot fi excluse pentru luna noiembrie precum şi pentru sezonul de iarnă”, spune Matthew Dross, meteorolog la Maxar, scrie Agerpres.

Preţurile europene de referinţă la gaze naturale au scăzut semnificativ faţă de vârful din luna august, dar cu toate acestea sunt în continuare cu peste 80% mai mari faţă de nivelul la care erau în urmă cu un an. Marţi, cotaţiile futures la gaze cu livrare în luna următoare au scăzut cu până la 5,5%.

„Temperaturi puternic peste media normală” sunt aşteptate la începutul lui noiembrie iar vremea blândă va continua pe întreaga perioadă a lunii, spune Matthew Dross. Alte prognoze arată o posibilă revenire la temperaturile normale pentru această perioadă în a doua jumătate a lunii noiembrie.

Toamna în Europa a fost deja neobişnuit de caldă, în octombrie înregistrându-se cel mai mic număr de zile în care a fost nevoie de pornirea instalaţiilor de încălzire de după anul 2000. Aceasta a ajutat la păstrarea gazelor în depozite, care în prezent sunt la un grad de umplere de aproximativ 95% la nivelul continentului, iar în cazul Germaniei la aproape 99%.

O cerere sub aşteptări de gaze şi scăderea preţurilor, cumulată cu o capacitate limitată de primire a navelor încărcate cu gaze lichefiate, a declanşat deja o utilizare sporită a facilităţilor plutitoare de stocare. Traderii din întreaga lume îşi păstrează navele încărcate cu gaze lichefiate pentru o perioadă mai lungă de timp, în aşteptarea unor preţuri mai mari.

„Nave încărcate cu gaze lichefiate cu o valoare estimată la aproximativ două miliarde de dolari stau în prezent la coadă pentru a-şi putea descărca marfa”, susţine Alexandre Fierro, analist la firma Marex din Londra.

O lună noiembrie călduroasă nu ar rezolva problemele cu energia ale Europei dar ar întârzia debutul sezonului de încălzire şi ar oferi decidenţilor un spaţiu de manevră. Şi dacă regiunea va fi scutită de un val de frig la iarnă, aşa cum prognozează cercetătorii de la Climate Change Service, consumatorii ar putea beneficia şi ei de o pauză de la cea mai gravă criză a costului vieţii din ultimele decenii.

Te-ar mai putea interesa și
Șeful Trezoreriei SUA Scott Bessent anunță că va fi lansată în scurt timp o monedă de aur cu chipul lui Trump
Șeful Trezoreriei SUA Scott Bessent anunță că va fi lansată în scurt timp o monedă de aur cu chipul lui Trump
Imaginea preşedintelui american Donald Trump va apărea în curând pe încă un obiect, de data aceasta, o monedă de aur de 1 dolar, care a fost prezentată miercuri de secretarul Trezoreriei,......
Elcen: Avariile de la CET Vest au lăsat fără energie electrică un bloc de pe Bulevardul Timișoara din Sectorul 6
Elcen: Avariile de la CET Vest au lăsat fără energie electrică un bloc de pe Bulevardul Timișoara din Sectorul 6
Întreruperea alimentării cu energie electrică a unui imobil din Bulevardul Timişoara, Sectorul 6, a fost cauzată de ...
Proiectul centralei americane cu SMR de la Doicești continuă. Reevaluarea proiectului, cerută de Bolojan, a fost respinsă de acționarii Nuclearelectrica, firmă a statului român
Proiectul centralei americane cu SMR de la Doicești continuă. Reevaluarea proiectului, cerută de Bolojan, a fost respinsă ...
În condițiile în care premierul și ministrul interimar al Energiei, Bolojan, a vorbit public despre necesitatea regândirii ...
Ministerul Finanțelor listează la Bursa de Valori București titlurile de stat Fidelis emise în luna iulie
Ministerul Finanțelor listează la Bursa de Valori București titlurile de stat Fidelis emise în luna iulie
Ministerul Finanțelor (MF) a atras, în luna iulie, 659 de milioane de lei (202,6 milioane de lei pentru emisiunile în ...