Toate deciziile parlamentului din Venezuela vor fi invalide – Tribunalul Suprem

Economica.net
12 01. 2016
assembly1_59308700

TSJ va considera ca ‘nule’ actele Adunării Naţionale din trecut şi viitor, atât timp cât cei trei deputaţi ai opoziţiei în chestiune vor rămâne învestiţi, potrivit deciziei.

La două zile după preluare a conducerii noii Adunări, la 5 ianuarie, opoziţia venezueleană a înfruntat puterea chavistă (de la numele fostului preşedinte Hugo Chavez, la putere între 1999 şi 2013) învestind trei deputaţi suspendaţi de justiţie şi revendicând astfel majoritatea de două treimi care îi conferă largi prerogative .

Numărul deputaţilor este determinant pentru opoziţie. Cu 112 deputaţi, şi nu cu 109, ea trece de la majoritatea de trei cincimi la cea de două treimi, cu care deţine prerogativele convocării unui referendum, înfiinţării unei adunări constituante şi chiar să ducă la plecarea anticipată a preşedintelui prin reducerea mandatului acestuia.

TSJ, cea mai înaltă autoritate judiciară a ţării, va fi un actor cheie în lupta instituţională care s-a deschis între parlamentul de opoziţie şi puterea chavistă.

Opoziţia consideră că TSJ este un susţinător al puterii, care a numit 34 de judecători noi (13 titulari şi 21 supleanţi) la sfârşitul lunii decembrie şi a înfiinţat luni o comisie pentru a ancheta asupra acestei afaceri.

Opoziţia şi-a fixat un termen de ‘şase luni’ pentru a-l îndepărta de la putere pe cale constituţională pe preşedintele Nicolas Maduro.