Toate punctele de vânzare a peştelui din Deltă pot fi incluse în viitoarea Bursă de peşte din Tulcea

Proprietarii punctelor din Delta Dunării care comercializează peşte au la dispoziţie câteva zile pentru a decide dacă vor face parte din proiectul privind construcţia unei burse de peşte la Tulcea, potrivit guvernatorului Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (RBDD), Edward Bratfanof.
Economica.net - lun, 28 ian. 2013, 16:58
Toate punctele de vânzare a peştelui din Deltă pot fi incluse în viitoarea Bursă de peşte din Tulcea

‘Dacă proiectul iniţial prevedea înfiinţarea a 15 centre de primă-vânzare a peştelui în Deltă, fapt care presupunea noi construcţii, dotări noi, proiectul revăzut vizează includerea investiţiilor funcţionale în Deltă conform legislaţiei în vigoare. În Rezervaţie funcţionează 30 de centre de primă-vânzare a peştelui şi 14 puncte de debarcare şi am avut discuţii cu proprietarii acestora. Zilele acestea urmează să aflăm câte din aceste puncte vor fi implicate în proiect. În timp, ne vom gândi la modificări legislative astfel încât toate cantităţile de peşte capturate în Deltă să treacă prin bursa de peşte’, a declarat luni, guvernatorul RBDD, Edward Bratfanof.

Acesta a mai spus că punctele din Deltă care vor fi incluse în proiectul privind Bursa de peşte vor fi dotate cu cântare electronice, terminale, imprimante, calculatoare şi soft-urile necesare pentru ca peştele înregistrat de acestea să apară imediat pe bursă.

‘La Tulcea, vor exista boxe pentru primirea şi refrigerarea peştelui cu capacităţi de păstrare pe termen scurt a cantităţilor de peşte, dar şi birouri dimensionate la o scară raţională. Vrem ca cheltuielile de funcţionare şi întreţinere a acestora să fie mici’, a menţionat guvernatorul Bratfanof.

În plus, Bursa de peşte va avea şi mijloace de transport pe apă şi pe uscat, în opinia conducerii Administraţiei RBDD existând posibilitatea ca sursa de finanţare să fie accesată anul acesta.

‘Ideea nu e să luăm cât mai mulţi bani, ci să avem o investiţie viabilă’, a precizat guvernatorul RBDD, Edward Bratfanof.

Proiectul privind realizarea bursei de peşte la Tulcea urmează să aibă un buget de maximum şase milioane de euro, finanţarea fiind posibilă prin Programul Operaţional pentru Pescuit.

Te-ar mai putea interesa și
Ungaria oprește complet funcționarea centralei nucleare de Paks, în contextul debitului foarte scăzut al Dunării. Guvernul cere drămuirea consumului
Ungaria oprește complet funcționarea centralei nucleare de Paks, în contextul debitului foarte scăzut al Dunării. Guvernul ...
Centrala nucleară ungară de la Paks va fi oprită complet începând de joi sau de vineri, din cauza nivelului scăzut al Dunării, a anunţat premierul ungar Peter Magyar, transmite Reuters,......
Ședință de urgență la Ministerul Energiei. România rămâne fără curent electric. Pe apă nu ne mai putem baza, vor fi pornite noi capacități regenerabile, cresc importurile
Ședință de urgență la Ministerul Energiei. România rămâne fără curent electric. Pe apă nu ne mai putem baza, vor ...
Ministerul Energiei a convocat, în această după-amiază, la sediul Dispecerului Energetic Național, a doua ședință ...
Scandal uriaș în fotbal. UEFA amenință cu boicotarea Campionatului Mondial și a altor competiții organizate de FIFA
Scandal uriaș în fotbal. UEFA amenință cu boicotarea Campionatului Mondial și a altor competiții organizate de FIFA
UEFA, forul fotbalistic european, a ameninţat în unanimitate cu boicotarea viitoarelor ediţii ale Cupei Mondiale, opunându-se ...
SANITAS merge până la Bruxelles cu lupta împotriva legii salarizării promovate de guvernul demis Bolojan. Demersul sindicatului este susținut și de PSD
SANITAS merge până la Bruxelles cu lupta împotriva legii salarizării promovate de guvernul demis Bolojan. Demersul sindicatului ...
Federaţia SANITAS a transmis joi că în loc să aleagă calea negocierii, autorităţile au preferat presiunile asupra ...