Toate zborurile de pe Aeroportul din Kabul au fost suspendate

Toate zborurile civile şi militare au fost suspendate pe Aeroportul din Kabul din cauza mulţimii de afgani care a pătruns pe pista de decolare în încercarea disperată de a părăsi ţara după revenirea talibanilor la putere, relatează AFP, citând un purtător de cuvânt al Pentagonului, transmite Agerpres.
AGERPRES - lun, 16 aug. 2021, 20:40
Toate zborurile de pe Aeroportul din Kabul au fost suspendate

„Forţele militare americane sunt la faţa locului şi lucrează împreună cu alţi militari, turci şi internaţionali pentru a dispersa oamenii. Nu ştim cât timp va dura asta”, a afirmat John Kirby la Washington.

Astfel, evacuarea diplomaţilor, altor străini şi afgani care au lucrat cu trupele străine se organiza luni într-o stare de urgenţă şi în condiţii extrem de dificile la Kabul.

Şeful forţelor americane la Kabul, generalul Kenneth McKenzie, le-a cerut anterior talibanilor să nu obstrucţioneze operaţiunile de evacuare pe aeroport capitalei afgane, care au provocat scene de panică în cursul cărora cel puţin două persoane au fost ucise.

Generalul McKenzie, aflat la conducerea Comandamentului Central american (CENTCOM), s-a întâlnit cu lideri talibani duminică la Doha, în Qatar, potrivit unui responsabil al Pentagonului, care a refuzat să ofere mai multe detalii despre eventualele angajamente obţinute din partea talibanilor.

SUA au desfăşurat circa 6.000 de soldaţi pentru securizarea evacuării zecilor de mii de americani şi afgani, care au ajutat SUA şi se tem în prezent pentru viaţa lor, şi a asigura securitatea pe aeroportul din Kabul.

Dar pista a fost luată cu asalt luni de mii de persoane care au dat năvală spre aeroport de la prăbuşirea guvernului afgan, lăsând ţara pe mâinile talibanilor.

Înregistrări video cu scene de panică se înmulţesc pe reţelele de social media, arătând afgani încercând să se agaţe cu disperare de avioanele militare americane în timp ce acestea se pregătesc să decoleze.

Soldaţii americani au ucis doi bărbaţi înarmaţi pe pistă, potrivit unui responsabil al Pentagonului.

„În mijlocul miilor de persoane care se aflau acolo în mod paşnic, doi tipi şi-au agitat armele cu un aer ameninţător”, a explicat pentru AFP responsabilul menţionat, adăugând că ambii au fost ucişi.

Te-ar mai putea interesa și
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri de achiziții urmează după tranzacția de 40 de milioane de euro
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri ...
Star Capital Finance este cel mai nou jucător care și-a făcut intrarea pe piața imobiliară din România. Compania a cumpărat cu aproape 40 de milioane de euro două parcuri de retail NEST......
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Livrările globale de smartphone-uri au înregistrat un declin anual de 20% în trimestrul trei, atingând cel mai scăzut ...
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Câteva sute de supermarketuri din Franţa au fost vizate duminică noaptea de un atac informatic asupra instalaţiilor frigorifice ...
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în 2025. Cele mai prețuri din țară sunt în Cluj-Napoca – studiu Deloitte
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în ...
România se menține pe locul al patrulea în topul țărilor europene cu cele mai ieftine locuințe, după Turcia, Serbia ...