Tokyo consideră de neînţeles acuzaţiile Seulului privind sistemul de control al exporturilor Japoniei

Economica.net
13 08. 2019
coreea_de_sud_japonia_685940349867_92522000
„Pe ce bază se poate spune că sistemul de control al exporturilor Japoniei încalcă principiile internaţionale? Nu este deloc clar”, a reacţionat pe Twitter ministrul Hiroshige Seko, citat de France Presse. 

Luni, ministrul sud-coreean al comerţului Sung Yun-mo a anunţat crearea unei noi categorii pentru ţările semnatare a patru principale acorduri comerciale internaţionale, „dar care activează un sistem de control al exporturilor, încălcând normele internaţionale”, potrivit Agerpres. 

Japonia este singura ţară care a fost plasată în această nouă categorie. Sung nu a dat însă niciun exemplu de astfel de încălcări din partea Tokyo, notează AFP. 

Disputa dintre cele două ţări s-a accentuat în ultimele săptămâni odată cu decizia Tokyo de a înăspri, din 4 iulie, condiţiile de export în Coreea de Sud a trei componenţi chimici folosiţi în procesele de fabricaţie a semiconductorilor şi ecranelor. 

Apoi Tokyo a decis să şteargă Seulul de pe lista de state ce primesc tratament preferenţial în relaţiile comerciale începând din 28 august, înăsprind procedurile pentru exportul de produse considerate sensibile. 

Această măsură a fost oficial luată în cadrul revizuirii listei de parteneri de încredere ai Japoniei, din motive de securitate naţională. Dar ea se înscrie pe fondul unor dispute bilaterale nesfârşite, moştenite din perioada în care Coreea de Sud era o colonie japoneză (1910-1945). 

Guvernul japonez este furios că tribunale sud-coreene au ordonat firmelor nipone să-i despăgubească pe sud-coreenii care au fost forţaţi să lucreze în fabrici japoneze în acea perioadă. Pentru Tokyo, aceste probleme au fost soluţionate de la semnarea unor acorduri în 1965. 

Aceste tensiuni între Coreea de Sud şi Japonia sunt îngrijorătoare în timp ce ameninţarea nord-coreeană continuă, iar aceşti doi aliaţi ai Statelor Unite ar trebuie să coopereze pentru securitate în regiune, comentează France Presse. 

„Nu văd o soluţie în viitorul apropiat la această dispută decât dacă există o intervenţie reală a americanilor” pentru a calma tensiunile, a declarat pentru AFP Robert Dujarric, directorul Institutului de Studii Asiatice al Universităţii Temple din Tokyo.