Tone de alimente şi haine, trimise cu elicopterul în judeţele afectate de ninsori

Un avion militar a preluat, duminică, de pe Aeroportul Internaţional Timişoara, o încărcătură de aproximativ cinci tone de alimente, haine şi pături donate de timişoreni, pe care le va transporta în Buzău, pentru a fi distribuite oamenilor afectaţi de ninsori. De asemenea, un elicopter al Inspectoratului General de Aviaţie va transporta alimente în localitatea Valea Măcrişului, judeţul Ialomiţa. Şi cei din Dâmboviţa au trimis ajutoare.
Economica.net - D, 12 feb. 2012, 15:05

Potrivit căpitanului Adrian Jianu, ofiţer de informare şi relaţii publice la Brigada 18 Infanterie „Banat”, alimentele sunt neperisabile şi au fost donate de timişoreni, în cursul zilei de sâmbătă.

Iniţial, am estimat că sunt două tone de alimente, dar am cântărit încărcătura la aeroport, înainte de a urca întreaga cantitate în avion, şi am constatat că sunt cinci tone de alimente, haine şi pături pe care oamenii le-au donat în 24 de ore. O aeronavă militară a preluat cantitatea de ajutoare şi o transportă înspre Buzău, iar de acolo ajutoarele vor fi trimise în zonele afectate de zăpadă, acolo unde va fi nevoie„, a declarat căpitanul Adrian Jianu, potrvit Mediafax.

Acestea nu sunt, însă, singurele ajutoare trimise din judeţul Timiş înspre zonele afectate de zăpadă. Vineri, un prim transport a fost trimis de compania Smithfield în judeţul Vrancea.

Timişenii sunt solidari în aceste zile cu cei care se confruntă cu această situaţie a vremii. Un prim pas l-au făcut cei de la o mare companie din România, Smithfield, care are ca şi obiect de activitate presarea cărnii. În cursul zilei de vineri au fost trimise la sinistraţii din judeţul Vrancea circa 10 tone de carne, conserve şi mezeluri. Este un pas pe care trebuie să-l luam ca şi exemplu. Vom continua şi în următoarea perioadă să îi ajutăm pe cei nevoiaşi. Astăzi (duminică – n.r.) trimitem bunuri şi alimente, adunate în nici 24 de ore. De la agenţii economici nu am dat nimic. Aşteptăm în continuare să reacţioneze şi ei. Vă asigur că acţiunile de acest gen vor continua în Timiş„, a declarat Mircea Băcală, prefectul judeţului Timiş.

În continuare, timişorenii sunt aşteptaţi să doneze alimente neperisabile, haine şi pături pentru sinistraţii din judeţele afectate de zăpadă. Donaţiile se pot face la Garnizoana Militară din Piaţa Libertăţii, iar începând de luni şi la oficiile poştale din Regionala de Vest.

Aproximativ 6.000 – 7.000 de persoane din cinci comune buzoiene mai sunt izolate din cauza zăpezii, cea mai gravă situaţie înregistrându-se în localitatea Robeasca unde autorităţile nu au reuşit să ajungă până în prezent.

Şeful Consiliului Judeţean Buzău, Victor Mocanu, a făcut, duminică, un apel către preşedintele Traian Băsescu, către premierul Mihai Răzvan Ungureanu şi către ministrul de Interne pentru instituirea stării de urgenţă în judeţ, întrucât mii de oameni sunt izolaţi, neavând curent, apă şi alimente.

Un elicopter al IGAv transportă alimente în Valea Măcrişului, judeţul Ialomiţa

Judeţul Ialomiţa este unul dintre cele mai afectate de ninsorile abundente din ultimele zile. Un nou val de ninsori a fost anunţat de duminică până marţi, la ora 14.00.

Meteorologii au emis Codul portocaliu de ninsori abundente, valabil pentru toate judeţele din jumătatea sudică a ţării şi pentru Dobrogea. Vor fi afectate municipiul Bucureşti şi judeţele Caraş-Severin, Mehedinţi, Gorj, Dolj, Vâlcea, Argeş, Olt, Teleorman, Giurgiu, Dâmboviţa, Ilfov, Prahova, Vrancea, Buzău, Ialomiţa, Călăraşi, Galaţi, Brăila, Constanţa, Tulcea.

Donaţii din Dâmboviţa: alimente, îmbrăcăminte şi bani pentru persoanele afectate de zăpadă

Zeci de persoane din judeţul Dâmboviţa au donat, duminică, peste o tonă de alimente, îmbrăcăminte şi bani la centrul de colectare pentru sinistraţii din Vrancea şi Buzău.

Potrivit reprezentanţilor Garnizoanei Târgovişte, punctul de colectare a fost amenajat în Piaţa Tricolorului din centrul municipiului Târgovişte, oamenii putând face donaţii în fiecare zi, între orele 10.00 şi 16.00.

Garnizoana Târgovişte şi noi încercăm să ajutăm sinistraţii. Zeci de persoane au adus alimente, pături, îmbrăcăminte şi bani, iar acţiunea de colectare continuă„, a declarat directorul filialei Crucea Roşie Dâmboviţa, Gheorghe Popescu.

În urma acţiunii de duminică au fost strânse o tonă de alimente, îmbrăcăminte şi bani, acestea fiind transportate la Baza Logistică din Bucureşti a Ministerului Apărării Naţionale, de unde vor fi transportate spre zonele sinistrate.

Crucea Roşie Română a lansat, sâmbătă, o campanie pentru ajutorarea persoanelor blocate de nămeţi, izolate şi fără posibilităţi de aprovizionare în judeţele Vrancea, Buzău, Ialomiţa, Galaţi, Giurgiu, Dâmboviţa, Botoşani, Bacău, Iaşi, Arad, Brăila, Neamţ şi Ilfov pentru a duce apă, alimente de bază şi pături.

Te-ar mai putea interesa și
Amendă de 72 mil. euro pentru mai mulți producători de baterii, printre care și Rombat
Amendă de 72 mil. euro pentru mai mulți producători de baterii, printre care și Rombat
Rombat SA, subsidiara românească a grupului Metair, este unul dintre producătorii europeni de baterii amendați cu 72 milioane de euro de Comisia Europeană pentru încălcarea legislației......
Ce spune Romsilva despre reorganizarea regiei – Anunţ oficial
Ce spune Romsilva despre reorganizarea regiei – Anunţ oficial
Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva a cerut, luni, ca reorganizarea regiei să fie bazată pe un studiu solid de impact, ...
Programul Rabla revine începând de pe 16 decembrie: 14,5 mil. lei pentru electrice și 22,2 mil. lei pentru termice
Programul Rabla revine începând de pe 16 decembrie: 14,5 mil. lei pentru electrice și 22,2 mil. lei pentru termice
Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) a anunțat deschiderea unei noi sesiuni a programului Rabla 2025. Conform instituției, ...
Semne de criză – Cu cât au crescut datoria externă a României şi deficitul contului curent al balanței de plăţi (date oficiale)
Semne de criză – Cu cât au crescut datoria externă a României şi deficitul contului curent al balanței de plăţi ...
Contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat un deficit de 24,636 miliarde euro, în perioada ianuarie-octombrie ...