TOP. Companii listate la BVB care oferă cele mai mari dividende

Economica.net
08 08. 2018
bvb_bursa_80441500

Primele 20 de companii oferă dividende de peste 7 miliarde de lei, iar şase dintre acestea au oferit un randament al dividendului de două cifre.

Romgaz, BRD şi OMV Petrom sunt companiile care au acordat cele mai mari dividende, de peste 1 miliard de lei fiecare.

„Aproape jumătate dintre companiile listate pe piaţa principală a Bursei de Valori Bucureşti (BVB) au decis să ofere dividende, sume care sunt distribuite acţionarilor de către companii din profitul aferent exerciţiului financiar anterior. Numai pentru anul 2017, peste 40 de companii listate la BVB au aprobat acordarea de dividende în valoare cumulată de 7,23 miliarde de lei, echivalentul a peste 1,55 miliarde de euro”, se precizează în documentul citat.

Emitentul BVB, companie listată în 2010 pe propria piaţă, se află în Top 20 companii în funcţie de valoarea dividendelor acordate pentru anul anterior, cu o sumă de peste 13,5 milioane de lei distribuită acţionarilor, şi a raportat un randament al dividendului de 6%.

La finalul primelor şapte luni din acest an, o evoluţie puternic ascendentă a fost consemnată de BET-TR, indicele Bursei de Valori Bucureşti de tip total return care include şi dividendele, după ce acesta a depăşit 11.600 de puncte şi a crescut cu peste 11%.

Valoarea totală a tuturor instrumentelor financiare tranzacţionate la BVB a depăşit 1,7 miliarde de euro de la începutul anului şi până la finalul lunii iulie, în creştere uşoară faţă de perioada similară a anului trecut.

Valoarea medie zilnică de tranzacţionare pe segmentul de acţiuni din piaţa principală a trecut sub pragul de 10 milioane de euro, pe fondul unei activităţi mai reduse a investitorilor în perioada de vară.

Capitalizarea bursieră a companiilor româneşti a fost de aproape 20 de miliarde de euro la finalul primelor şapte luni, în timp ce capitalizarea tuturor companiilor listate pe piaţa reglementată a BVB a depăşit 35 de miliarde de euro în ultima şedinţă de tranzacţionare a lunii iulie.