Top constructori autostrăzi: Nurol, Makyol, UMB și Precon au avut cele mai mari progrese în iunie

Concurență mare pentru primele locuri în topul constructorilor de autostrăzi în funcție de progresele din șantiere pe luna iunie. Astfel, constructorii turci Nurol și Makyol țin capul de afiș, în vreme ce constructorii români Precon și UMB își dispută următoarea poziție pe podium.
Anemona Andone - D, 02 aug. 2026, 22:09
Top constructori autostrăzi: Nurol, Makyol, UMB și Precon au avut cele mai mari progrese în iunie

 

FOTO – VIDEO: A8 Tg Mureș – Miercurea Nirajului, constructor – Nurol (sursa: RăducuPDrum)

Turcii domină din nou topul constructorilor de autostrăzi

Nurol ocupă în iunie primul loc în clasamentul constructorilor de autostrăzi, cu un progres semnificativ, de aproape 20 de puncte procentuale, pe prima secțiune, Tg Mureș – Miercurea Nirajului, din Autostrada Unirii. Astfel, cel mai avansat tronson al A8 Tg Mureș – Iași – Ungheni a ajuns la un stadiu de aproape 60%.

top

Locul 2 este ocupat de un constructor din Turcia, respectiv Makyol, care a avut un avans de 14 puncte procentuale pe primul lot din Autostrada A13 Sibiu – Făgăraș. Astfel, secțiunea care include cel mai complex nod rutier din România, cel de la Boița, este realizată în proporție de 27%.

Mai departe, ultimul loc de pe podium este disputat de către constructorii români Precon și UMB. Compania din grupul Selina, controlat de Beneamin Rus, a raportat în iunie un progres de 9 puncte procentuale pe tronsonul Chiribiș – Biharia din Autostrada A3 Transilvania, ajuns la un stadiu de 60%.

UMB a avut la rândul său un avans de 9 puncte procentuale pe lotul Răcăciuni – Bacău din Autostrada A7 Focșani – Bacău, cel mai „fierbinte” tronson de autostradă la momentul actual, fiind programat pentru inauguare la finalul lunii august.

Mai departe, avem tot UMB, cu un progres de 5,85 puncte procentuale pe lotul Săucești – Trifești din A7 Bacău – Pașcani, ajuns la un stadiu de 62%.

Grupul controlat de Dorinel Umbrărescu se află și pe următorul loc, după un avans de 5,5 puncte procentuale la secțiunea – lipsă Margina – Holdea din A1 Lugoj – Deva.

Și următoarele două poziții sunt ocupate tot de UMB, datorită pregreselor de pe A7 Trifești – Gherăești și Domnești Târg – Răcăciuni.

Topul continuă cu Porr Construct, după un avans de 3,8 puncte procentuale pe secțiunea 4 din A1 Sibiu – Pitești, ce ar urma să fie inaugurată în câteva săptămâni.

Constructorul turc Makyol revine în top cu un progres de 3,65 puncte procentuale pe lotul 2 din Autostrada A13 Sibiu – Făgăraș, ajuns la un stadiu fizic de aproape 40%.

Un avans de 3,6 puncte procentuale a înregistrat Construcții Erbașu pe tronsonul Suplacu de Barcău – Chiribiș din Autostrada A3 Transilvania.

Makyol revine apoi cu un progres de 2,67 puncte procentuale pe lotul 3 din A13 Sibiu – Făgăraș, unde a început în iulie lucrări de așternere asfalt pe un sector experimental.

top

În top urmează tot constructori din Turcia, respectiv cei din asocierea Mapa – Cengiz, cu un avans de 1,36 puncte procentuale pe secțiunea 2 din Autostrada A1 Sibiu – Pitești.

Pe restul șantierelor monitorizate, fie nu au fost actualizate cifrele pe harta CESTRIN, fie nu au fost înregistrate progrese.

Te-ar mai putea interesa și
Pe fondul prețurilor record la carburanți din Europa, se fac apeluri pentru recursul la rezervele strategice. Ce spune Macron în condițiile în care francezii încep să-și aducă aminte de revolta “vestelor galbene”
Pe fondul prețurilor record la carburanți din Europa, se fac apeluri pentru recursul la rezervele strategice. Ce spune ...
Președintele francez Emmanuel Macron a chemat din nou țările din G7, cele mai industrializate din lume, la masa negocierilor pentru a discuta o nouă eliberare de uregență de stocuri de petrol......
Danemarca și SUA au ajuns la un acord în privința Groenlandei. Premierul Mette Frederiksen spune că e o înțelegere bună pentru NATO și Europa, iar Trump că a obținut un control permanent asupra securității insulei
Danemarca și SUA au ajuns la un acord în privința Groenlandei. Premierul Mette Frederiksen spune că e o înțelegere ...
Premierul danez Mette Frederiksen (foto) a salutat acordul anunţat de Statele Unite cu privire la Groenlanda, despre care ...
SUA impun sancțiuni noi împotriva Rusiei, care vizează în special sectorul energetic
SUA impun sancțiuni noi împotriva Rusiei, care vizează în special sectorul energetic
Preşedintele american Donald Trump a promulgat vineri seară o lege ce impune noi sancţiuni Rusiei ca urmare a invadării ...
Trump a interzis accesul CNN și Politico la Casa Albă
Trump a interzis accesul CNN și Politico la Casa Albă
Preşedintele american Donald Trump a anunţat vineri interzicerea accesului la Casa Albă canalelor de televiziune CNN şi ...