Top constructori autostrăzi: UMB, Ozaltin și Porr au avut cele mai mari progrese în octombrie

Topul constructorilor de autostrăzi este dominat și în luna octombrie de grupul UMB, cu progrese semnificative pe Autostrada Moldovei A7. Acesta este urmat de turcii de la Ozaltin și austriecii de la Porr.
Anemona Andone - mie, 04 dec. 2024, 22:06
Top constructori autostrăzi: UMB, Ozaltin și Porr au avut cele mai mari progrese în octombrie

UMB, cel mai puternic grup românesc din domeniul construcțiilor de drumuri, s-a situat și în octombrie pe primul loc în topul constructorilor de autostrăzi, cu progres de 15 puncte procentuale pe lotul 3 Râmnicu Sărat – Mândrești Munteni al A7 Buzău – Focșani. Rămâne de văzut dacă și cei 36 de kilometri ai acestui lot vor fi dați în circulație până la finalul anului 2024.

top Topul continuă tot cu UMB, cu avans de 13 puncte procentuale pe lotul 4 Mândrești Munteni – Focșani Nord al aceluiași tronson din A7. Amintim că cei aproape 11 kilometri ai acestui lot au fost dați în trafic la începutul lunii noiembrie.

Mai departe, asocierea condusă de turcii de la Ozaltin a raportat un progres de 12 puncte procentuale pe tronsonul 1 al Drumului Expres Craiova – Pitești (DEx12), de asemenea dat în trafic.

Pe următoarea poziție se află Porr Construct, care a avansat cu 3,95 de puncte procentuale la secțiunea 4 Tigveni – Curtea de Argeș a A1 Sibiu – Pitești.

În top revine UMB, cu un progres de 2,54 de puncte procentuale pe lotul Zimbor – Poarta Sălajului din Autostrada Transilvania (A3).

Următorul loc este adjudecat de către italienii de la WeBuild cu un avans de 2,02 puncte procentuale la secțiunea 5 Pitești – Curtea de Argeș din A1 Sibiu – Pitești. Și din această secțiune lungă de 30,35 de kilometri, autoritățile vor să dea în trafic până la final de an circa 15 kilometri.

Progres de 2 puncte procentuale au raportat și turcii de la Nurol pe lotul 3 Pietroasele – Buzău al A7 Buzău – Focșani.

UMB apare din nou în top, de data aceasta cu un avans de 1,4 puncte procentuale pe secțiunea Nădășelu – Zimbor a A3.

a7 top

În continuare, avem tot UMB, cu un progres de 1,16 puncte procentuale pe lotul – lipsă Margina – Holdea din A1 Lugoj – Deva, ce include faimoasele „tuneluri pentru urși”.

Topul continuă cu UMB, ce a avansat cu câte 1 punct procentual pe trei loturi din A7. Progres de 1 punct procentual a raportat și asocierea Pizzarotti – Retter la lotul 1 Dumbrava – Mizil din A7 Ploiești – Buzău.

Pe restul șantierelor monitorizate, fie avansul a fost zero, fie nu au fost raportate progrese.

FOTO – VIDEO: A7 Buzău – Focșani, lot 3 Râmnicu Sărat – Mândrești Munteni (sursa: YouTube RăducuPDrum)

CITEȘTE ȘI:

Te-ar mai putea interesa și
Românii, în topul celor care au fondat startup-uri de miliarde de dolari în SUA. Cine sunt antreprenorii din spatele boom-ului AI și tech
Românii, în topul celor care au fondat startup-uri de miliarde de dolari în SUA. Cine sunt antreprenorii din spatele boom-ului ...
România își consolidează poziția în rândul țărilor care au produs antreprenori de succes în Silicon Valley și în ecosistemul american de tehnologie. Potrivit celui mai recent raport al......
Cum se poartă bătălia magazinelor alimentare online. Freshful by eMAG vs Sezamo
Cum se poartă bătălia magazinelor alimentare online. Freshful by eMAG vs Sezamo
Freshful by eMAG și Sezamo, cei doi jucători de pe piața comerțului alimentar online, au trecut anul trecut de jumătate ...
Trump i-a spus lui Putin că este gata să contribuie la încheierea conflictului în Ucraina
Trump i-a spus lui Putin că este gata să contribuie la încheierea conflictului în Ucraina
Preşedintele SUA, Donald Trump, i-a transmis duminică preşedintelui rus Vladimir Putin că "încheierea conflictului în ...
Adrian Veştea se declară convins că va exista un nou guvern în cel mult o săptămână
Adrian Veştea se declară convins că va exista un nou guvern în cel mult o săptămână
Premierul desemnat Adrian Veştea afirmă că guvernul pe care îl va propune va obţine voturile necesare, menţionând ...