Top constructori cale ferată: Porr, FCC și Aktor au avut cele mai mari progrese în septembrie

29 10. 2023
gradistea po

Porr Construct a înregistrat în septembrie cel mai mare progres de pe marile șantiere feroviare din România. Compania cu actionariat austriac a ajuns la un stadiu al lucrărilor de peste 84%, după un avans de aproape 7 puncte procentuale pe lotul Vidra – Comana al liniei de cale ferată București – Giurgiu. Amintim că noul termen estimat pentru deschiderea circulației feroviare pe noul pod de la Grădiștea este primăvara anului viitor.

Pe a doua poziție s-a situat în luna septembrie asocierea FCC – WeBuild – Contratas, cu un progres de 1,9 puncte procentuale în cadrul proiectului de reabilitare a tronsonului Gurasada – Simeria. Lucrările pe cei aproape 41 de kilometri sunt realizate în proporție de 80%.

Podiumul a fost completat de asocierea Aktor – Alstom – Arcada, care a ajuns în septembrie la un stadiu fizic al lucrărilor de peste 66% pe lotul Ilteu – Gurasada, după un progres de 1,08 puncte procentuale.

Mai departe, aceeași asociere a ocupat și următoarea poziție, după ce a înregistrat un avans de 1 punct procentual pe lotul Apața – Cața al liniei de cale ferată Brașov – Sighișoara. Stadiul lucrărilor pe cei 28 kilometri a ajuns la aproape 20% în septembrie.

În clasament a urmat asocierea WeBuild – FCC – Salcef – Thales, cu un progres de 0,91 puncte procentuale pe lotul km 614 – Bârzava. Lucrările pe cei aproape 42 de kilometri sunt realizate în proporție de peste 88%.

Aceeași asociere, condusă de italienii de la WeBuild, s-a situat și pe următorul loc, după un avans de 0,35 puncte procentuale pe lotul Bârzava – Ilteu. Gradul de execuție pe acest tronson de 36 de kilometri a ajuns la 86,75%.

În final, asocierea Alstom – Aktor – Arcada – Euroconstruct a avut un progres de 0,22 puncte procentuale pe loturile Brașov – Apața și Cața – Sighișoara, unde stadiul fizic al lucrărilor a depășit 23%.

În cazul proiectului de reabilitare a infrastructurii feroviare din stațiile Fetești și Ciulnița nu au fost actualizate cifrele, fie nu a fost raportat niciun avans.

Rămâne de văzut când vor fi raportate primele progrese de lucrări la marile proiecte feroviare finanțate prin PNRR, pentru a lărgi lista șantierelor monitorizate.