Topul firmelor de asigurare cu cele mai multe dosare de daună neachitate

Analiza realizată de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) asupra dosarelor de daună aferente poliţelor RCA din semestrul II al anului 2015 relevă că City Insurance are cele mai multe dosare de daună neachitate, urmată fiind de Asirom şi Generali. Cele mai puţine dosare neachitate le are Allianz-Ţiriac. Motivele de respingere sau tergiversare a unui dosar de daună sunt diverse.
Economica.net - D, 28 aug. 2016, 15:35
Topul firmelor de asigurare cu cele mai multe dosare de daună neachitate

În perioada iulie – decembrie 2015, societăţile de asigurare au deschis un număr de 116.585 dosare de daună pentru polițe de asigurare obligatorie auto RCA, dintre care: 81,73% reprezintă dosare plătite de către asigurători, 1,65% sunt dosare deschise pentru vătămări corporale/decese, 3,69% reprezintă dosare de regres, 12% sunt dosare neplătite (aflate în instanță/contestare sau sunt dosare incomplete), iar 0,93% sunt dosare respinse de la plată de către asigurători.

Conform analizei ASF, cel mai mare număr de dosare de daună neachitate, la data raportării, a fost constatat pentru societatea City Insurance S.A., respectiv 4.710, care reprezintă 26,15% din totalul dosarelor deschise de către societate, dosare raportate ca fiind incomplete.

În clasament urmează Asirom VIG S.A., cu un procent de 11,70% dosare neplătite, Generali România S.A., cu un procent de 11,62% dosare neplătite, respectiv Omniasig VIG S.A., cu un procent de 10,37% dosare neplătite.

Analiza datelor raportate de societăţile de asigurare arată că cele mai multe dosare de daună au fost deschise la societatea Euroins S.A., respectiv 31.414 dosare, care reprezintă 26,95% din total piață, procentul de plată al dosarelor de daună la această societate fiind de 77,47%. Cel mai mare procent de dosare plătite a fost înregistrat la societatea Allianz-Ţiriac S.A., respectiv 88,89% din totalul de 8.728 dosare deschise la societate.

Citeşte şi: Omniasig, firma care plăteşte cel mai rapid daunele RCA. Topul celor mai buni şi mai rau-platnici asigurători

Multe din dosarele de daună sunt încă deschise deoarece este vorba de vatămări corporale/decese unde nivelul de plată îl stabileşte de obicei instanţa. Astfel, pe primul loc este Carpatica Asig cu 605 dosare, urmată de Euroins, cu 595 şi Omniasig cu 230.

Te-ar mai putea interesa și
Trump scutește Rusia de noi sancțiuni adoptate de Congres în legea Graham
Trump scutește Rusia de noi sancțiuni adoptate de Congres în legea Graham
Donald Trump a scutit Rusia de noi sancţiuni prevăzute într-o lege recentă adoptată de Congres printr-un decret publicat de Casa Albă vineri seară, într-un moment în care Ucraina se teme că......
Ministerul Finanțelor: România mai are de încasat 6,43 de miliarde de euro din PNRR. Comisia Eurpeană va decide până pe 20 noiembrie ce se va întâmpla cu banii
Ministerul Finanțelor: România mai are de încasat 6,43 de miliarde de euro din PNRR. Comisia Eurpeană va decide până ...
Încasarea celor 6,43 de miliarde de euro rămase din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) este esenţială ...
Fondul suveran al Norvegiei, de 2.300 de miliarde de dolari, ar putea investi în mari companii occidentale din industria de apărare
Fondul suveran al Norvegiei, de 2.300 de miliarde de dolari, ar putea investi în mari companii occidentale din industria ...
Fondul suveran al Norvegiei, cel mai mare din lume, ar putea primi permisiunea de a investi în mari companii occidentale ...
Tururi ghidate gratuite pentru familii în Parcul Natural Văcăreşti, azi
Tururi ghidate gratuite pentru familii în Parcul Natural Văcăreşti, azi
Administraţia Parcului Natural Văcăreşti îi invită sâmbătă pe copii şi părinţi să descopere împreună natura ...