Topul celor mai vizibile mărci din 2012 – Apple nu se află în primele zece

Compania YouGov BrandIndex, care se ocupă cu studii de piaţă, a alcătuit topul celor mai vizibile zece mărci din SUA. Google închide clasamentul primelor zece mărci iar Apple ratează topul, aflându-se pe poziţia 11.
Economica.net - vin, 25 ian. 2013, 10:35
Topul celor mai vizibile mărci din 2012 - Apple nu se află în primele zece

Lista este alcătuită pe baza unui sondaj efectuat printre 1.2 milioane de americani, informează Business Insider.

Top 10 al celor mai vizibile mărci:

10. Google

„A coborât de pe poziţia a patra în 2011 pe locul al zecelea. Google a început anul cu probleme privind securitatea clienţilor şi cu o slabă acoperire a serviciului Google+. Dar compania s-a bazat pe încrederea oamenilor strânsă în anii precedenţi şi pe serviciile legate de telefonia mobilă. Compania a încheiat înţelegerea cu Motorola şi a strâns legăturile cu Samsung”, explică cei care au făcut studiul de piaţă.

9. YouTube

„Deţinut de Google, YouTube şi-a făcut pentru prima dată apariţia în topul celor mai apreciate mărci. În 2011, pentru prima dată în istorie, Youtube a avut un videoclip care a depăşit un miliard de vizualizări: Gangnam Style”.

8. Kindle

„Se află pentru prima dată în top. Conform Amazon, Kindle Fire HD este cel mai bine vândut produs pe Amazon, iar pe următoarele două locuri se află Kindle Paperwhite şi Kindle-ul de 69 de dolari”.

7. Target

„Compania a urcat două locuri în clasament faţă de anul trecut. Al doilea mare retailer de reduceri din SUA a iniţiat o campania amplă pentru americani în 2012”.

6. Ford

„Producătorul de automobile a urcat un loc faţă de anul trecut. În 2012, Ford a adoptat o strategie neobişnuită pentru promovarea propriilor produse, fără să menţioneze numele companiei în reclame. Purtătorul de cuvânt al companiei a explicat mişcarea prin faptul că produsele companiei au o calitate atât de înaltă că nu au nevoie nici măcar de marcă pentru a fi apreciate”.

5. Lowe’s

„Lanţul de magazine care vinde produse pentru casă în SUA a urcat un loc în top faţă de 2011. Angajaţii companiei au fost dotaţi cu câte un iPhone pentru a răspunde mai eficient doleanţelor clienţilor iar managerii au primit câte un iPad în 2012. De asemenea, site-ul propriu deschis la sfârşitul lui 2011 le-a adus clienţilor nenumărate opţiuni privind cumpărăturile făcute sau programarea altora”.

4. History Channel

„Canalul tv este o prezenţă constantă în top şi singurul de acest gen rămas în clasament după ce Discovery a coborât pe 14. Producţia Hatfields & McCoys din 2012 a adus postului cea mai mare audienţă din istorie în 2012. Noua serie anunţată, Vikings, a stârnit deja un interes major deşi nu a început încă să fie difuzată”

3. Cheerios

„Marca de cereale a urcat două poziţii în clasament, de pe cinci în 2011, pe trei în 2012. Anul trecut, compania General Mills a introdus două noi arome pe piaţă”.

2. Amazon

„Compania se află pentru al doilea an consecutiv pe poziţia secundă a topului. În 2012, cei de la Amazon au lansat o campanie de promovare amplă şi au introdus noi produse din familia de produse Kindle. De asemenea, vânzările au fost extinse în domeniul modei şi al produselor de lux”.

1. Subway

„Pentru al treilea an consecutiv, cel mai rapid lanţ de magazin alimentar se află pe primul loc al topului. În 2012, compania şi-a continuat promovarea prin campania „Oameni celebri”. În cadrul acesteia, anul trecut a participat şi mama lui Michael Phelps, Debbie, care îi dă fiului ei un sandviş cu carne de curcan şi bacon pentru a-l motiva spre medalia de aur”.

Te-ar mai putea interesa și
România ratează încă o reformă PNRR? Taxarea pe kilometru TollRo riscă să nu fie operațională de la 1 octombrie – șeful CNAIR
România ratează încă o reformă PNRR? Taxarea pe kilometru TollRo riscă să nu fie operațională de la 1 octombrie ...
Cristian Pistol, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), a transmis miercuri o replică la anunțul de marți al secretarului de stat USR......
Moment istoric – Tratatul de liberă circulaţie între Spania şi Gibraltar a intrat în vigoare
Moment istoric – Tratatul de liberă circulaţie între Spania şi Gibraltar a intrat în vigoare
Mii de lucrători spanioli şi britanici îşi văd simplificată viaţa începând de miercuri (15 iulie) odată cu intrarea ...
Dezvoltatorul imobiliar Hagag mizează pe afacerile din energie în România: “pilon strategic pentru grup”
Dezvoltatorul imobiliar Hagag mizează pe afacerile din energie în România: “pilon strategic pentru grup”
Investitorul în imobiliare Hagag Europe, listat la bursa din Tel Aviv și cu sediul în București, estimează că sectorul ...
Începe RABLA 2026 – VIDEO Cum se completează formularul pentru a lua voucherul, ce valoare au ecotichetele şi când încep înscrierile
Începe RABLA 2026 – VIDEO Cum se completează formularul pentru a lua voucherul, ce valoare au ecotichetele şi când ...
RABLA 2026 - Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) va demara, din 20 iulie 2026, la ora 10:00, sesiunea de înscriere ...