Topul companiilor care au închiriat cele mai mari suprafețe de depozitare în plină pandemie

25 03. 2021
depozite

Stocul de depozite și spații industriale se va mări anul acesta și va ajunge la circa 5,5 milioane de mp, cu peste 60% din suprafața aflată în construcție deja pre-închiriată.

„2021 are toate premisele pentru a fi un an formidabil pentru piața de spații industriale din România, după ce 2020 s-a dovedit un an record cu peste 930.000 mp tranzacționați. Dezvoltatorii investesc în diferite zone ale țării: de la consacrata zonă a Timișului până la Brașov și Bacău, care încep sa prezinte un interes tot mai mare, beneficiind de terenuri cu potențial pentru dezvoltare și de forță de muncă disponibilă”, spune Răzvan Iorgu, Managing Director, CBRE România.

La nivel național, în prezent sunt în construcție aproximativ 400.000 mp de spații industriale, o suprafață de peste 60% fiind deja pre-închiriată, potrivit datelor CBRE Research. Astfel, după ce în 2020 stocul de spații industriale din România a crescut cu peste 570.000 mp, activitatea de dezvoltare continuă alert și în acest an, impulsionată de gradul de neocupare de doar 8% la nivel național.

Topul companiilor care au inchriat cele mai mari depozite
Infogram