Topul scumpirilor din februarie 2024. Serviciile poştale, cele de apă, canal şi salubritate, dar şi detergenţii – date inflaţie INS

Serviciile poştale, cele de apă, canal şi salubritate şi detergenţii se află în topul scumpirilor înregistrate în februarie 2024, comparativ cu aceeaşi lună a anului anterior, potrivit datelor publicate miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS).
AGERPRES - mie, 13 mart. 2024, 11:16
Topul scumpirilor din februarie 2024. Serviciile poştale, cele de apă, canal şi salubritate, dar şi detergenţii - date inflaţie INS

În februarie 2024, preţul detergenţilor a urcat cu 23,77%, comparativ cu februarie 2023, cel al serviciilor poştale cu 26,64%, iar cel al serviciilor de apă, canal şi salubritate cu 18,74%, scrie Agerpres.

În ceea ce priveşte mărfurile alimentare, acestea s-au scumpit, în medie, cu 4,48% comparativ cu februarie 2023. Cele mai mari creşteri de preţuri s-au înregistrat la conserve din fructe (13,37%), bere (11,86%) şi peşte proaspăt (11,53%).

Ieftiniri au fost consemnate la făină (-29,99%), produsele de morărit (-27,87%) şi la ulei comestibil (-26,89%).

Faţă de luna ianuarie 2024, cel mai mult s-au scumpit cartofii (4,84%), fructele proaspete (4,67%) şi alte legume şi conserve de legume (3,90%).

Pe de altă parte, untul a fost mai ieftin cu 9,08%, în februarie 2024 faţă de ianuarie 2024, făina cu 1,47% şi produsele de morărit cu 1,06%.

La capitolul mărfuri nealimentare, în februarie 2024, faţă de februarie 2023, cel mai mult s-au scumpit detergenţii, cu 23,77%, articolele chimice, cu 16,67%, şi medicamentele 14,82%. Potrivit INS, la această categorie nu s-au înregistrat ieftiniri.

Faţă de luna precedentă, în februarie 2024, detergenţii au costat mai mult cu 2,92%, combustibilii au consemnat un plus de 1,94%, iar articolele chimice au fost mai scumpe tot cu 1,94%. Scăderi au fost înregistrate la energia electrică cu 0,69%, frigidere şi congelatoare – 0,24%, precum şi la încălţămintea din piele – 0,09%.

În ceea ce priveşte serviciile, în ultimul an cel mai mult au crescut tarifele pentru serviciile poştale cu 26,64%, apă, canal şi salubritate – plus 18,74%, şi serviciile de îngrijire medicală, cu 14,32%. Nici la această categorie nu s-au înregistrat ieftiniri.

În februarie 2024, faţă de ianuarie a.c., scumpiri au fost consemnate în ceea ce priveşte abonamentele de transport auto (2,59%) serviciile de apă, canal şi salubritate (1,97%) şi alte servicii cu caracter industrial (1,57%). În schimb, transportul aerian s-a ieftinit cu 17,4%, abonamentele de televiziune cu 0,07%, iar poşta şi telecomunicaţiile precum şi alte servicii au fost mai ieftine cu 0,03%.

Rata anuală a inflaţiei a coborât în luna februarie 2024 la 7,23%, de la 7,41% în ianuarie, în condiţiile în care mărfurile alimentare s-au scumpit cu 4,48%, cele nealimentare cu 7,82%, iar serviciile cu 11%, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS), publicate miercuri.

Te-ar mai putea interesa și
BIAS 2026 la București: Peste 200 de participanți, de la Frecce Tricolori și Turkish Stars la F-16 și Eurofighter
BIAS 2026 la București: Peste 200 de participanți, de la Frecce Tricolori și Turkish Stars la F-16 și Eurofighter
Bucharest International Air Show 2026 (BIAS) se desfășoară în perioada 28-29 august la Aeroportul Internațional București Băneasa „Aurel Vlaicu” și Romaero. Cea de-a XVI-a ediție......
Sony extinde gama de televizoare BRAVIA și lansează modelul BRAVIA 6 în România
Sony extinde gama de televizoare BRAVIA și lansează modelul BRAVIA 6 în România
Sony lansează BRAVIA 6 OLED 4K pe piața din Romania, extinzând astfel gama de televizoare BRAVIA cu o nouă opțiune OLED ...
Apocalipsa demografică a României. Ce se întâmplă cu populaţia României – cele mai recente date INS pentru 2026
Apocalipsa demografică a României. Ce se întâmplă cu populaţia României – cele mai recente date INS pentru 2026
Populaţia României îşi continuă declinul demografic ce durează deja de peste 34 de ani. Populaţia rezidentă a României ...
Innobyte încheie primul semestru din 2026 cu afaceri de 9,5 milioane lei
Innobyte încheie primul semestru din 2026 cu afaceri de 9,5 milioane lei
Innobyte, una dintre cele mai importante companii românești specializate în servicii și soluții pentru eCommerce, deținută ...