Tornadele modifică legea asigurării obligatorii a locuinţelor. Poliţa PAD va acoperi şi riscurile de furtună

Economica.net
22 05. 2019
furtuna_787654323456764_95060600

„Se va introduce riscul de furtună în acoperirea poliţei PAD. De asemenea, se va permite vânzarea poliţelor de către asigurători, intermediari sau PAID. Instrumentarea daunelor va putea fi făcută atât de asigurători, cât şi de PAID”, a explicat Cristian Roşu. Până acum instrumentarea daunelor acoperite de poliţele obligatorii pentru locuinţe era efectuată de companiile de asigurare.

De asemenea, vicepreşedintele ASF a menţionat că prin intermediul noii legislaţii acţionariatul PAID va fi deschis către orice persoană fizică sau juridică. Totodată, va fi ridicat pragul de deţinere de la 15% la 25%, dar nu mai mult de 30% din capitalul social.

Vicepreşedintele ASF îşi susţine declaraţia prin faptul că, în ultimele luni, schimbările climaterice sunt foarte clare și produc din ce în ce mai multe necazuri unor comunități din ce în ce mai mari. Se produc și cutremure în regiuni în care până de curând se auzea expresia „de ce să-mi asigur casa la cutremur, că la noi nu este?” (a se vedea Sălajul).

Orcine are bani poate intra în acţionariatul PAID

„Am avut schimbări de opinii, dezbateri, uneori aprinse, cu mulți factori implicați în protecția la dezastre. Am identificat principalele elemente ce ar trebui modificate legislativ, astfel încât aceste tipuri de asigurări să devină atractive. Atractive, atât la vânzare (asigurători, PAID, brokeri), cât și la cumpărare (proprietari de locuințe)”, îşi motivează Cristian Roşu decizia de a aîncepe demersurile pentru modificarea legii PAID.

„Sperăm ca odată cu modificările ce vor surveni în legislație să apară și modificări de mentalitate. Și aici mă refer, în special, la proprietarii de imobile care ar fi bine să nu mai aștepte ajutor de la stat (primării, guvern, etc ) ci printr-o simplă poliță care valorează 10 sau 20 euro, adică echivalentul a 3 respectiv 6 pachete de țigări pe an, poți beneficia de banii necesari să-ți construiești chiar altă casă. A se vedea inundațiile din ultima vreme !!”, a precizat Cristian Roşu.

Cum se modifică punctual legea asigurării obligatorii a locuinţelor

Principalele modificări ce vor fi incluse în noua legislație, pe scurt, vor fi: introducerea riscului de furtună; posibilitatea încheierii poliței PAD de asigurători, intermediari sau PAID; instrumentarea și lichidarea daunelor de asigurători și/sau PAID; emiterea de către asigurători în coasigurare cu PAID a poliței obligatorie și a celei facultative; deschiderea acționariatului PAID către orice persoană fizică și/sau juridică cu ridicarea pragului de deținere de la 15% la 25 %, dar nu mai mult de 30 % din capitalul social; etc.

Potrivit legii, o poliţă PAD pentru o casă cu o valoare asigurată de 10.000 de euro costă circa 10 euro pe an, în timp ce o poliţă facultativă care acoperă mult mai multe riscuri, inclusiv răspunderea civilă faţă de terţi (incendiul de la locuinţa proprie se extinde la vecini, de exemplu) prima anuală este de 35-45 de euro.

Pentru un apartament (construit din beton), poliţa obligatorie de asigurare care acoperă o valoare asigurată de până la 20.000 de euro este de circa 20 de euro pe an, în timp ce o poliţă la o asigurare facultativă pentru acelaşi apartament cu o valoare asigurată de 50.000 de euro este de 55 de euro pe an.