Tot ce trebuie să ştii dacă vrei să suspenzi plata ratelor la credit. Ce spune legea şi care sunt efectele directe

Persoanele fizice şi juridice care au fost afectate de inflaţie ori de războiul din Ucraina şi care declară pe propria răspundere că au înregistrat o scădere cu 25% a veniturilor pot solicita suspendarea plăţii ratelor la credite cu maximum 9 luni, conform Normelor Metodologice puse în dezbatere publică de Ministerul Finanţelor Publice la finele săptămânii trecute. Condiţiile de acordare pas cu pas.
Gabriela Ţinteanu - D, 17 iul. 2022, 22:13
Tot ce trebuie să ştii dacă vrei să suspenzi plata ratelor la credit. Ce spune legea şi care sunt efectele directe

Nu se poate solicita suspendarea ratelor la creditele revolving, carduri de credit sau linii de credit pentru capital de lucru, în cazul firmelor. După ce vor intra în vigoare Normele Metodologice, solicitanţii se vor adresa creditorilor pentru depunerea actelor necesare suspendării ratelor.

Ceea ce trebuie să știe cei care apelează la acest moratoriu este  faptul că dobânzile, atât ROBOR cât şi IRCC, vor continua să crească în următoarele 6-9 luni, ceea ce va face ca ratele pe care clientul le va avea de plătit după finalizarea perioadei de graţie să fie mai mari. De asemenea, sistemul de capitalizare a dobânzilor utilizat de bănci  va contribui la majorarea soldului final şi, implicit, la majorarea efortului de plată după expirarea perioadei de graţie.

Pentru cât timp se suspendă ratele la credite

Perioada pentru care se acordă facilităţile de suspendare la plată a ratelor scadente aferente creditelor acordate în cadrul programului „Prima casă”/”Noua casă” , reprezentând rate de capital, dobânzi şi comisioane, se stabileşte conform opţiunii debitorului şi este cuprinsă între minimum o lună şi maximum nouă luni.

Perioada de rambursare a ratelor de dobândă eşalonate cu termene de plată suspendate este de 60 de luni, calculată începând cu prima zi calendaristică următoare perioadei de suspendare a obligaţiilor de plată a ratelor scadente acordate de creditor.

Cine poate solicita suspendarea ratelor

Poate fi suspendată o singură dată rambursarea ratelor, dobânzilor şi comisioanelor scadente numai pentru creditele acordate în cadrul programului „Prima casă”/”Noua casă” care îndeplinesc următoarele condiţii cumulative:

  1. a) au fost acordate până la data de 30 aprilie 2022 inclusiv;
  2. b) data scadenţei finale a obligaţiilor de rambursare a ratelor, prevăzută în contractele de credit, este ulterioară datei solicitării suspendării obligaţiilor de plată;
  3. c) nu au înregistrat restanţe în ultimele 6 luni înainte de data solicitării suspendării obligaţiei de plată şi nu înregistrează restanţe nici la data solicitării de suspendare a obligaţiilor de plată.

Creditul pentru care se solicită acordarea facilităţii nu trebuie să se încadreze în categoria creditelor revolving, inclusiv cele de tipul cardurilor de credit, al descoperitului de cont şi al liniilor de credit acordate debitorilor persoane fizice şi debitorilor persoane juridice.

Debitorii pot beneficia o singură dată de suspendarea obligaţiilor de plată pentru fiecare împrumut.

Criterii de eligibilitate pentru solicitarea suspendării ratelor

Când solicită amânarea ratelor, persoanele fizice trebuie să prezinte o declaraţie pe propria răspundere cu privire la faptul că au înregistrat o creştere cu minimum 25% a cheltuielilor medii lunare, ca urmare a creşterii preţurilor în contextul crizei actuale, în ultimele 3 luni anterioare solicitării suspendării obligaţiilor de plată comparativ cu perioada similară a anului 2021.

Pentru debitorii persoane juridice se prevede prezentarea unei declaraţii pe propria răspundere privind afectarea, în sensul scăderii, cu minimum 25%, a mediei rezultatelor lunare pe ultimele 3 luni anterioare solicitării suspendării obligaţiilor de plată comparativ cu perioada similară a anului 2021.

Capitalizarea dobânzii la ratele suspendate şi efectele ei

Dobânda datorată de debitor se capitalizează la soldul creditului existent la finele perioadei de suspendare. Capitalul astfel majorat se plăteşte eşalonat pe durata rămasă până la noua maturitate a creditelor, ulterior perioadei de suspendare. Comisioanele amânate la plată, în sold la finele perioadei de suspendare, se plătesc conform graficului revizuit, ulterior perioadei de suspendare.

Capitalizarea dobânzii atrage majorarea soldului creditului existent la finele perioadei de suspendare cu dobânda datorată de debitor, calculată pe perioada suspendării la soldul creditului rămas de rambursat, cu excepţia creditelor ipotecare contractate de persoane fizice, în baza Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 60/2009, pentru care dobânda aferentă perioadei de suspendare reprezintă o creanţă distinctă şi independentă în raport cu celelalte obligaţii izvorâte din contractul de credit.

În cazul creditelor ipotecare Prima Casă/ Noua Casă creditorul poate acorda facilitatea de suspendare a obligaţiei debitorului de plată a ratelor aferente creditului acordat în cadrul Programului ”Prima casă/Noua casă” sub formă de graţie totală la plata creditului ipotecar (rate de principal, dobândă, comisioane, variante combinate ale acestora), pe perioada stabilită si descrisă în norme.

 

 

Te-ar mai putea interesa și
Negocieri despre impactul regulilor privind emisiile de metan asupra securităţii energetice din UE
Negocieri despre impactul regulilor privind emisiile de metan asupra securităţii energetice din UE
Ţările membre ale Uniunii Europene vor dezbate săptămâna aceasta impactul normelor comunitare privind emisiile de metan care îi vizează pe importatorii de combustibili fosili asupra......
Fenomene extreme – Cod roşu şi cod portocaliu de caniculă în Italia. Temperaturi de peste 45 de grade în Sardinia
Fenomene extreme – Cod roşu şi cod portocaliu de caniculă în Italia. Temperaturi de peste 45 de grade în Sardinia
Italia se confruntă cu al treilea val de caniculă din această vară, numărul alertelor cod roşu şi portocaliu emise ...
Lege controversată pentru banii de pensie a 8,3 milioane de români. BNS se opune investirii banilor din Pilonul 2 de pensii în companii din domeniul apărării şi industriei de armament
Lege controversată pentru banii de pensie a 8,3 milioane de români. BNS se opune investirii banilor din Pilonul 2 de pensii ...
Blocul Naţional Sindical (BNS) cere retragerea imediată a unui proiect de lege prin care fondurile de pensii administrate ...
Cifrele care ne rușinează: Polonia, “țara cărbunelui”, produce deja energie eoliană în Marea Baltică, după ce a pus și fotovoltaice mai mult decât toată puterea instalată a României. La noi se vorbește despre eoliene în Marea Neagră de 20 de ani, rezultate zero
Cifrele care ne rușinează: Polonia, “țara cărbunelui”, produce deja energie eoliană în Marea Baltică, după ce ...
Polonia, al cărei sistem energetic este încă dependent de centralele pe cărbune, a marcat zilele trecute un moment istoric: ...