Tot mai multe semne că energia electrică va fi mult mai scumpă. Și Romgaz a vândut cu aproape 900 de lei/MWh energie bandă pentru ultimul trimestru al anului

Și Romgaz a scos la vânzare energie scumpă cu livrare în ultimul trimestru din acest an și a fost bătaie pe ea. Compania de stat a vândut energie bandă cu 880 de lei/MWh, iar cumprător a fost Petrom. Zilele trecute, ELCEN vânduse energie de același tip cu livrare în acest sezon rece și a reușit să obțină aproape 900 de lei. Semne clare că energia electrică va fi din ce în ce mai scumpă în toamna și iarna care vin.
Mihai Nicuţ - vin, 28 aug. 2026, 12:06
Tot mai multe semne că energia electrică va fi mult mai scumpă. Și Romgaz a vândut cu aproape 900 de lei/MWh energie bandă pentru ultimul trimestru al anului

Romgaz, cel mai mare producător de gaze din România, dar care este și producător de energie electrică având vechea centrală Iernut în portofoliu, a scos la vânzare trei pachete de energie bandă – aceeași putere, 24 de ore, 7 zile din 7, pe piața de contracte bilaterale a bursei OPCOM, PPCB Le Flex.

Romgaz, companie controlată de statul român, a solicitat un preț de 850 de lei/MWh pentru energie bandă cu livrare în ultimul trimestru al acestui an, un preț desigur destul de mare. A scos la la vânzare trei pachete, 5 MW bandă, deci un volum nu foarte mare – undeva la 33 GWh.

Interesul cumprărătorilor pentru aceste pachete, chiar la acest preț mare al energiei, a fost foarte mare, dovadă că au fost primite câte 8-9 oferte de răspuns, și de la furnizori și de la traderi, semn că piața se așteaptă la prețuri mari ale energiei în sezonul rece care urmează și este dispusă să plătească aceste prețuri care în final ajung la clienți finali.

Surpinzător sau nu, toate pachetele au fost cumpărate de OMV Petrom, unul dintre producătorii semnificativi de energie din țară, care are centrala de la Brazi, de 860MW, cea mai mare unitate de generare de acest fel din țară, dar care face și trading de energie. Prețul la care s-au adjudecat licitațiile a fost de 880 de lei/MWh.

La acest moment, ne există informații potrivit cătora centrala de la Brazi ar urma să aibă vreo oprire programată, astfel încât Petrom să fie nevoită să-și onoreze contracte cu energie cumpărată din piață, deci cel mai probabil este energie pentru trading.

Pe de altă parte, este posibil ca actuala criză prin care trece și Ronânia dar și Europa centrală să reducă din disponibilitatea altror surse – în special hidro, în această toamnă, pentru că o parte din apa stocată în teorie pentru toamnă – iarnă este deja folosită acum – și să fie nevoie de un aport mai mare al altor surse, inclusiv a centralelor pe gaze, iar gazul este foarte scump acum.

Prețul mare rezultat din această licitație nu este o supriză și poate fi considerat un semnal pentru piață.

Acum câteva zile, Electrocentrale București (ELCEN), producătorul de energie electrică și termică al Capitalei, a vândut circa 137 GWh de energie electrică în zece pachete, toată cu profil bandă – livrare 14 de ore, 7 zile pe săprămână la aceeași putere, 5 si 10 MW, în funcție de pachet, iar perioada de livrare este în acest sezon rece. Prețurile la care a fost cumpărată energia au variat între 843 și 896 de lei/MWh, în condițiile în care prețurile minime cerute au variat între 820 și 840 de lei.

Făceam atunci calcul strict ipotetic pentru factura unui client din București, unde sunt cele mai mici tarife de rețea din țară

În varianta ipotetică și extrem de puțin probabilă în care un furnizor al unui client casnic ar folosi exclusiv energie bandă de la acești producători de stat sau de la alții, prețul final s-ar compune din cei aproape 900 de lei/MWh, plus 15 % cost cu profilarea și dezechilibrele (clientul casnic nu consumă acasă bandă), plus tarifele de rețea de transport și distribuție și serviciile de sistem, certificatele verzi, contribuția de cogenerare și TVA-ul. În final, ipotetic, pentru un client casnic din București, prețul final facturat ar fi de circa 1,78 lei/kWh, cu totul inclus.

 

Te-ar mai putea interesa și
Anunţ pentru toţi bucureştenii. Cât vor plăti în plus – Decizia luată astăzi de CGMB pentru facturile la apă
Anunţ pentru toţi bucureştenii. Cât vor plăti în plus – Decizia luată astăzi de CGMB pentru facturile la apă
Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) a aprobat vineri un act adiţional la contractul de concesiune încheiat între Municipiul Bucureşti şi Apa Nova, care prevede un nou program de......
Gigantul Toyota suferă. Vânzările celui mai mare producător auto au scăzut pentru a şasea lună consecutiv din cauza cererii slabe din China
Gigantul Toyota suferă. Vânzările celui mai mare producător auto au scăzut pentru a şasea lună consecutiv din cauza ...
Vânzările de autoturisme ale grupului japonez Toyota Motor Corp au scăzut în luna iulie, pentru a şasea lună consecutivă, ...
BIAS 2026 la București: Peste 200 de participanți, de la Frecce Tricolori și Turkish Stars la F-16 și Eurofighter
BIAS 2026 la București: Peste 200 de participanți, de la Frecce Tricolori și Turkish Stars la F-16 și Eurofighter
Bucharest International Air Show 2026 (BIAS) se desfășoară în perioada 28-29 august la Aeroportul Internațional București ...
Sony extinde gama de televizoare BRAVIA și lansează modelul BRAVIA 6 în România
Sony extinde gama de televizoare BRAVIA și lansează modelul BRAVIA 6 în România
Sony lansează BRAVIA 6 OLED 4K pe piața din Romania, extinzând astfel gama de televizoare BRAVIA cu o nouă opțiune OLED ...