Tot mai mulţi polonezi refuză aderarea la euro

Economica.net
25 08. 2012
bani_euro_23077100

69% dintre cei chestionaţi se tem că moneda euro va eroda puterea lor de cumpărare, în timp ce 44% cred că moneda comună va submina identitatea naţională poloneză.

“Dacă vine euro, vor creşte preţurile şi cu toţii vom sărăci, este mai bine să păstrăm zlotul”, moneda poloneză, afirmă pentru corespondentul EFE o comerciantă poloneză.

Sondajul arată că numărul polonezilor care sprijină adoptarea monedei euro a scăzut faţă de anul 2010, când a început să crească euroscepticismul în această ţară.

Guvernul de la Varşovia, condus de liberalul Donald Tusk, a amânat intrarea în zona euro pentru anii 2014-2016, după ce anterior o amânase pentru anul 2012. La ora actuală, nici un membru al executivului polonez nu indică o dată precisă pentru aderarea la zona euro, iar curentul de opinie cel mai des întâlnit în mediile politice poloneze este că moneda comună va fi adoptată numai atunci când situaţia economică din zona euro se va ameliora şi va fi depăşită criza financiară