Toţi angajaţii KFC, Pizza Hut şi Taco Bell din România au revenit la muncă începând cu 1 septembrie

Restaurantele Sphera Franchise Group se redeschid la interior, în România, în urma deciziei adoptate de autorităţi de a permite funcţionarea spaţiilor din interior ale restaurantelor, barurilor şi cafenelelor, cu respectarea normelor de siguranţă şi igienă de rigoare, începând cu 1 septembrie, a anunţat vineri grupul, scrie Agerpres.
Economica.net - vin, 04 sept. 2020, 08:24
Toţi angajaţii KFC, Pizza Hut şi Taco Bell din România au revenit la muncă începând cu 1 septembrie

Potrivit sursei citate, toţi angajaţii KFC, Pizza Hut şi Taco Bell din România au revenit la muncă din şomaj tehnic începând cu 1 septembrie 2020, ca urmare a redeschiderii restaurantelor la interior.

Sphera Franchise Group SA este o companie holding ce reuneşte branduri precum KFC, Pizza Hut, Pizza Hut Delivery şi Taco Bell.

„Prin urmare, începând cu 1 septembrie 2020, Sphera Franchise Group are active 157 din 158 de restaurante în toate cele trei pieţe de activitate, România, Italia şi Republica Moldova. Toate restaurantele active respectă reguli stricte de igienă şi igienizare, care includ monitorizarea stării de sănătate a angajaţilor, dotarea acestora cu mănuşi şi măşti de unică folosinţă, dezinfectarea permanentă a suprafeţelor de lucru, promovarea plăţii cu cardul contactless şi punerea la dispoziţia clienţilor de recipiente cu dezinfectanţi.”, potrivit unui comunicat transmis vineri Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Potrivit sursei citate, au fost impuse noi măsuri în toate restaurantele Sphera Franchise Group din România pentru a crea un mediu sigur, pentru a evita răspândirea virusului COVID-19, pentru a efectua operaţiuni de calitate în restaurante şi pentru a asigura sănătatea angajaţilor şi a clienţilor.

Reprezentanţii grupului menţionează că aceste măsuri includ: permiterea accesului a maximum 6 persoane la o masă, excepţie făcând membrii aceleiaşi familii, cu domiciliu comun, care pot ocupa maximum 8 locuri la o masă; purtarea obligatorie a măştii în incinta restaurantelor, atât în ceea ce priveşte angajaţii, cât şi clienţii, pentru aceştia după ce regulă sunt valabile în momentul interacţiunii cu spaţiile comune; încurajarea clienţilor de a utiliza dezinfectantul pus la dispoziţie în restaurant; realizarea unui traseu marcat cu săgeţi, menit să favorizeze păstrarea distanţei sociale conform cerinţelor în vigoare.

Totodată, o alte măsuri luate sunt: măsurarea temperaturii clienţilor la sosire (în restaurantele KFC, Pizza Hut şi Pizza Hut Delivery din afara centrelor comerciale) şi păstrarea datelor personale în cazul în care servesc masa în restaurant; sanitarizarea regulată a tuturor spaţiilor din restaurant care sunt frecvente de către clienţi cu produse speciale, aprobate şi destinate aceste activităţi.

Sphera Franchise Group a raportat vânzări consolidate de 304,6 milioane de lei în primul semestru al anului, reprezentând o scădere de 31,6% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, generată de perioada de carantină.

 

Te-ar mai putea interesa și
AI ajută medicii să vadă mai mulți pacienți. Cum stă România la acest capitol
AI ajută medicii să vadă mai mulți pacienți. Cum stă România la acest capitol
Inteligența artificială aduce tot mai multe beneficii clare în medicină la nivel global, pe măsură ce medicii petrec mai puțin timp cu birocrația, iar numărul de pacienți tratați......
Bociu, ANSVSA: „Sunt convins că în această săptămână vom parafa certificatele sanitare veterinare necesare exportului de oi vii către Libia”
Bociu, ANSVSA: „Sunt convins că în această săptămână vom parafa certificatele sanitare veterinare necesare exportului ...
Președintele ANSVSA, Alexandru Bociu, susține că în această săptămână se vor semna certificatele sanitare veterinare ...
Germania se aşteaptă la cea mai mică producţie de vin de după 2010
Germania se aşteaptă la cea mai mică producţie de vin de după 2010
Producţia de vin a Germaniei este aşteptată să coboare în acest an la cel mai mic nivel de după 2010, Institutul German ...
CE Oltenia a avut succes și a vândut toată energia cu livrare în 2027 scoasă pe piață. Nou reper de preț pentru anul viitor: 800 lei/MWh
CE Oltenia a avut succes și a vândut toată energia cu livrare în 2027 scoasă pe piață. Nou reper de preț pentru anul ...
Complexul Energetic Oltenia, singurul producător semnificativ de energie electrică din România, a reușit să vândă ...