Totuși, unde ajungem? CE Oltenia sparge orice record de preț și vinde energie “bandă” cu 821 de lei/MWh. Cumpărător a fost Enel

Complexul Energetic Oltenia a reușit să vândă energie cu livrare la termen la prețuri de piață spot: 821 de lei/MWh a plătit Enel pentru energie bandă cu livrare în primul trimestru din 2022.
Mihai Nicuţ - vin, 17 sept. 2021, 14:11
Totuși, unde ajungem? CE Oltenia sparge orice record de preț și vinde energie “bandă” cu 821 de lei/MWh. Cumpărător a fost Enel

Complexul Energetic Oltenia, singurul producător semnificativ de energie electrică pe cărbune din România, a scos la vânzare vineri, pe piața centralizată de contracte bilaterale – versiunea licitație extinsă (LE-Flex) cinci pachete de energie electrică, cu livrare tip bandă în primul trimestru din anul 2022.

CE Oltenia a scos la vânzare un pachet de 10 MW orari și alte patru pachete de câte 5 MW orari, cu livrare în perioada 1 ianuarie-31 martie 2022. În total 64.770 mWh. CE Oltenia a pus energia la vânzare pe bursă la prețul de 600 de lei/MWh.

Ca de obicei în ultima vreme, e fost bătaie și pe aceste pachete din partea cumpărătorilor, iar energia a fost cumpărată, în totalitate, de Enel, prin cele două firme de furnizare, Enel Energie și Enel Energie Muntenia.

Se pare că Enel avea nevoie disperată de energie pentru că a oferit prețuri de, atenție, până la 830 de lei pentru energia scoasă la vânzare de CE Oltenia cu 600 de lei/MWh, dorind probabil să își securizeze achiziția.

Tranzacțiile s-au încheiat la prețuri cuprinse între 815 și 821 de lei/MWh. Din datele noastre, sunt cele mai mari prețuri înregistrate vreodată pe această platformă de tranzacționare. Este adevărat însă că perioada de livrare este în primul trimestru al anului viitor, sezon rece, în care este nevoie de mai multă energie electrică.

La acest preț, CE Oltenia face un profit bun chiar și în condițiile unui preț al certificatului de emisii de CO2 ridicat. Directorul general al companiei, Daniel Burlan a spus, citat de presa locală, că dacă se ia în calcul și costul certificatului, 60 de euro, costul total de producție al companiei este de 510 lei/MWh. Burlan a vorbit despre condițiile foarte bune din piața spot (PZU-piața pentru ziua următoare), unde cine vinde poate obține prețuri de 700-800 de lei, ba chiar 1.000 de lei/MWh, de trei ori mai mult decât obține CE Oltenia pe contractele bilaterale.

Iată că CE Oltenia a obținut acest preț nu pe piața spot, ci chiar pe piața de contracte bilaterale, pe fondul cererii de energie în creștere.

CE Oltenia are în acest moment patru termocentrale pe cărbune (lignit), cu 12 grupuri energetice, o capacitate instalată de 3.570 MW, o producţie estimată de 10 TWh în 2021 şi furnizează energie termică pentru municipiul Craiova.

Programul de restructurare și decarbonare presupune modificarea structurală a producţiei de energie dintr-o singură sursă, lignit, pe mai multe surse, mix energetic: gaz, regenerabile, cărbune. Centrale pe gaz vor însemna 1.325 MW, din care 850 de MW la Işalniţa şi 475 MW la Turceni. Pe măsură ce vor fi puse în funcţiune aceste capacităţi noi, se vor închide cele pe cărbune, deci din 3.570 MW ar fi urmat să rămână în 2025 1.450 MW pe cărbune, potrivit planului vechi de decarbonare, făcut public, singura variantă care este publică, de altfel. Neoficial, din 2026, ar mai putea rămâne doar trei grupuri, care să nu opereze în piață, ci să fie la dispoziția Dispeceratului Energetic Național, în regim de rezervă strategică.

 

Te-ar mai putea interesa și
Pieţele globale se pregătesc pentru volatilitate, pe fondul atacurilor SUA şi Israelului asupra Iranului; reacţiile analiştilor
Pieţele globale se pregătesc pentru volatilitate, pe fondul atacurilor SUA şi Israelului asupra Iranului; reacţiile analiştilor
Analiştii financiari avertizează că pieţele vor deschide săptămâna sub presiunea riscurilor geopolitice crescute, după loviturile lansate de Statele Unite şi Israel asupra Iranului.......
FOTO Românii de la Parapet termină de construit un nou parc fotovoltaic în Italia
FOTO Românii de la Parapet termină de construit un nou parc fotovoltaic în Italia
Compania românească Parapet, contractor EPC în sectorul energiei regenerabile, este pe cale să finalizeze un nou parc ...
Bilanțul victimelor unui atac americano-israelian asupra unei școli de fete din Iran a ajuns la 57. Aproximativ 170 de eleve se aflau în unitate când a fost lovită
Bilanțul victimelor unui atac americano-israelian asupra unei școli de fete din Iran a ajuns la 57. Aproximativ 170 de ...
Cel puţin 57 de eleve au fost ucise într-un atac aerian în sudul Iranului, după ce Israelul şi Statele Unite au început ...
Reuniune de urgenţă a Consiliului de Securitate al ONU sâmbătă seara, după atacurile asupra Iranului
Reuniune de urgenţă a Consiliului de Securitate al ONU sâmbătă seara, după atacurile asupra Iranului
Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite se va reuni sâmbătă la ora 21:00 GMT (16:00 la New York) pentru a discuta ...