Toyota, cel mai mare producător auto mondial, va plăti cel mai mult în războiul comercial declanșat de SUA

Toyota Motor Corp este cel mai mare producător auto mondial și, de asemenea, cel mai mare perdant din industria auto în privința pierderilor estimate de pe urma războiului comercial declanșat de către președintele Donald Trump, transmite Bloomberg, preluat de Agerpres.
AGERPRES - lun, 12 mai 2025, 12:11
Toyota, cel mai mare producător auto mondial, va plăti cel mai mult în războiul comercial declanșat de SUA

În doar două luni, profitul Toyota a scăzut cu 1,2 miliarde de dolari. Deși producătorul auto nipon nu a furnizat estimări pentru acest an, previziona un profit operațional de 3.800 miliarde de yunai (26,1 miliarde de dolari) în anul fiscal care se va încheia la 31 martie 2026, mult sub nivelul așteptat de către analiști, de 4.700 miliarde de yuani.

Chiar dacă Toyota și-a majorat producția în SUA, încă depinde de importurile de componente auto cheie și de unele modele, aproximativ 1,2 milioane de mașini pe an. Trump a criticat Toyota pentru că vinde în SUA ‘un milion de mașini fabricate în străinătate.

„Când vine vorba despre taxele vamale, detaliile sunt încă incredibil de fluide. este dificil să luăm măsuri sau să estimăm impactul”, a afirmat săptămâna trecută directorul general al Toyota, Koji Sato.

Negociatorul japonez în materie de taxe, Ryosei Akazawa, a declarat în 30 aprilie că un producător auto nipon, a cărui identitate nu a fost dezvăluită, pierde în prezent aproximativ un milion de dolari pe oră din cauza taxelor vamale, citând calculele făcute de către un director. Vineri, un reprezentant al Guvernului de la Tokyo a refuzat să ofere detalii, iar reprezentanții Toyota nu au răspuns solicitărilor de a face comentarii.

Din 3 aprilie, majoritatea vehiculelor importate în SUA sunt supuse unei taxe vamale de 25%, iar din 3 mai aceleași taxe sunt în vigoare pentru majoritatea componentelor auto.

„Este dificil pentru Japonia să obțină reducerea taxelor vamale americane. În același timp, industria auto este prea importantă pentru Japonia pentru a accepta pur și simplu ceea ce dorește SUA”, a apreciat Hiroshi Namioka, analist la compania de gestionare a activelor, T&D Asset Management Co.

„Ne vom menține operațiunile curente, în timp ce continuăm să ne concentrăm pe reducerea costurilor, urmărind cu atenție evoluțiile din SUA, inclusiv taxele vamale”, se arată într-un comunicat al Toyota.

Anul trecut, Toyota a vândut pe plan mondial 10,8 milioane de vehicule, dintre care mai puțin de un sfert în SUA.

Tags:
Te-ar mai putea interesa și
Noul Guvern – Premierul desemnat, Luca Niculescu, depune în Parlament programul de guvernare şi lista viitorilor miniştri
Noul Guvern – Premierul desemnat, Luca Niculescu, depune în Parlament programul de guvernare şi lista viitorilor ...
Premierul desemnat, Luca Niculescu, ar urma să depună joi, la Parlament, programul de guvernare şi lista cu membrii viitorului Guvern. Partidul Social Democrat a decis, miercuri seara, intrarea la......
Ucraina – Musk sugerează că guvernul SUA este responsabil pentru o potenţială încetinire a reţelei militare securizate Starshield
Ucraina – Musk sugerează că guvernul SUA este responsabil pentru o potenţială încetinire a reţelei militare securizate ...
Elon Musk a declarat miercuri că orice încetinire a reţelei militare Starshield în Ucraina se datorează guvernului american, ...
Ce spune ministrul Apărării despre atacurile cu drone din Marea Neagră
Ce spune ministrul Apărării despre atacurile cu drone din Marea Neagră
Ministrul Apărării, Radu Miruţă, afirmă că este nevoie de o prezenţă aliată mai mare în zona Mării Negre, subliniind ...
Director global de vânzări Dacia: În acest an vom înregistra o ușoară scădere a vânzărilor, însă în 2027 noile Striker și Spring, dar și Sandero sau Bigster ne vor asigura creșterea
Director global de vânzări Dacia: În acest an vom înregistra o ușoară scădere a vânzărilor, însă în 2027 noile ...
Într-o discuție cu un grup de jurnaliști români prezenți la expoziția auto de la Paris, Frank Marotte, vicepreședinte ...