Toyota recheamă pentru a doua oară 870.000 de vehicule în SUA şi Canada, reparate necorespunzător

Toyota este nevoită să recheme pentru a doua oară 870.000 de vehicule de pe piaţa Statelor Unite şi cea a Canadei, după ce a descoperit să reparaţiile iniţiale la sistemul de direcţie nu au fost efectuate corespunzător, a anunţat constructorul auto japonez, transmite AFP.
Economica.net - mar, 10 sept. 2013, 20:16
Toyota recheamă pentru a doua oară 870.000 de vehicule în SUA şi Canada, reparate necorespunzător

„Am descoperit că avem o problemă cu vehiculele care au fost reparate în prima campanie de rechemări. Concesionarii nu au făcut reparaţiile corect”, a declarat Cindy Knight, purtător de cuvânt al Toyota în Statele Unite.

Compania a dat noi instrucţiuni concesionarilor şi va contacta proprietarii vehiculelor respective.

Toyota a explicat într-un comunicat adresat Autorităţii americane pentru siguranţă rutieră că elemente de fixare ale sistemului de direcţie ar putea să se deplaseze şi să ruginească, riscând să provoace schimbări bruşte în alinierea roţilor vehiculelor.

Campania de rechemări include modelele 4X4 RAV4 din perioada 2006-2010 şi Lexus HS250h construite între octombrie 2005-septembrie 2010.

Este pentru a doua oară într-o săptămână când Toyota este nevoită să repete o rechemare.

Circa 133.000 de vehicule Highland şi Lexus RX au fost rechemate în SUA pentru înlocuirea gratuită a unui modul al sistemului hibrid. Unele dintre aceste vehicule fuseseră deja rechemate în 2011 pentru o problemă similară, dar nu au fost înlocuite toate modulele. După o analiză mai tentă, Toyota a decis să le schimbe pe toate.

Toyota încearcă să îşi recâştige reputaţia de calitate ireproşabilă a vehiculelor fabricate, după o serie de rechemări din perioada 2009-2010, a circa 10 milioane de vehicule la nivel mondial, când şi Congresul SUA a organizat audieri pe această temă. Compania japoneză a fost criticată în SUA pentru că nu anunţat şi nu a efectuat la timp reparaţiile necesare.

Te-ar mai putea interesa și
Inflația va continua să crească până la sfârșitul anului. Leul rămâne vulnerabil – economiști șefi
Inflația va continua să crească până la sfârșitul anului. Leul rămâne vulnerabil – economiști șefi
Inflația pe luna septembrie, în creștere ușoară față de august, modifică previziunile economiștilșor șefi din bănci pentru finalul lui 2026. Dacă ING Bank spune că inflația va crește......
RECORD. Crește numărul pensionarilor privați, crește și pensia Pilon 2: Peste 100.000 de români au încasat suplimentar pensia de stat pe încă trei ani
RECORD. Crește numărul pensionarilor privați, crește și pensia Pilon 2: Peste 100.000 de români au încasat suplimentar ...
Peste 100.000 de români au încasat o pensie privată medie echivalentă cu pensia minimă de stat pe trei ani, începând ...
Premieră a ultimilor ani. Am depășit Franța la producția de porumb într-un an în care Europa a recoltat cele mai mici cantități din 1995 încoace
Premieră a ultimilor ani. Am depășit Franța la producția de porumb într-un an în care Europa a recoltat cele mai mici ...
Europa va produce anul acesta cea mai mică cantitate de porumb din 1994/1995 încoace, când blocul comunitar avea mai puține ...
Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, pregătesc o nouă investiție în Bacău. Vor să construiască un campus educațional și internat cu șase etaje
Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, pregătesc o nouă investiție în Bacău. Vor să construiască un campus educațional ...
Adrian și Dragos Pavăl, proprietarii Dedeman, pregătesc o nouă investiție în orașul Bacău.