Trafic aglomerat la frontiere: Aproape 250.000 de persoane au intrat duminică în România, dintre care 19.611 ucraineni

Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră (IGPR) informează că duminică au intrat în România, prin punctele de la graniţă, 249.103 persoane, dintre care 19.611 cetăţeni ucraineni, scrie Agerpres.
AGERPRES - lun, 24 iul. 2023, 12:39
Trafic aglomerat la frontiere: Aproape 250.000 de persoane au intrat duminică în România, dintre care 19.611 ucraineni

Prin punctele de frontieră din întreaga ţară au efectuat formalităţile de control, atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire, aproximativ 454.300 de persoane, cetăţeni români şi străini, şi peste 112.000 de mijloace de transport, pe ambele sensuri, scrie Agerpres.

Pe sensul de intrare în România, au fost 249.103 persoane, dintre care 19.611 cetăţeni ucraineni. Astfel, începând cu data de 10 februarie 2022 (perioadă preconflict), au intrat în România 5.189.530 cetăţeni ucraineni.

În zonele de competenţă, punctele de trecere şi „frontiera verde”, poliţiştii de frontieră au constatat 61 de fapte ilegale (36 infracţiuni şi 25 contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini, iar valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la aproximativ 5.000 lei.

Au fost ridicate bunuri în vederea confiscării în valoare de aproximativ 22.000 lei.

Duminică, nu s-a permis intrarea în ţară a 21 de cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege, şi nu s-a permis ieşirea a 24 de cetăţeni români din diferite motive legale, potrivit Agerpres.

Te-ar mai putea interesa și
Program guvernare – Pachet de simplificare şi predictibilitate pentru firme. Sarcinile administrative vor fi reduse cu minimum 25%, iar termenele de autorizare cu minimum 30%
Program guvernare – Pachet de simplificare şi predictibilitate pentru firme. Sarcinile administrative vor fi reduse ...
Sarcinile administrative vor fi reduse cu minimum 25%, iar termenele de autorizare cu minimum 30%, în urma adoptării unui pachet legislativ ce vizează simplificare şi predictibilitate pentru......
Ce măsuri sunt în programul de guvernare pentru transporturi – proiecte de parteneriat public-privat, concesiuni, comasări şi reorganizări
Ce măsuri sunt în programul de guvernare pentru transporturi – proiecte de parteneriat public-privat, concesiuni, ...
Atribuţiile Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) şi Companiei Naţionale de Investiţii ...
Primul pachet de simplificare a accesării fondurilor europene, în primele 100 de zile – Program guvernare
Primul pachet de simplificare a accesării fondurilor europene, în primele 100 de zile – Program guvernare
Guvernul îşi propune să adopte, în primele 100 de zile de mandat, un pachet de măsuri pentru simplificarea accesării ...
Program guvernare – Minimum 10.000 de IMM-uri ar urma să beneficieze de sprijin prin fonduri europene
Program guvernare – Minimum 10.000 de IMM-uri ar urma să beneficieze de sprijin prin fonduri europene
Guvernul îşi propune să sprijine minimum 10.000 de întreprinderi mici şi mijlocii (IMM-uri) până la finalul actualei ...