UPDATE Trafic oprit pe A2 Bucureşti – Constanţa din cauza unui carambol. Peste 50 de autoturisme implicate

16 07. 2021
autostrada221

Potrivit IGSU, a fost activat planul roşu de intervenţie.

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că pe autostrada A2 Bucureşti – Constanţa, la kilometrul 183, în zona municipiului Medgidia, pe sensul către litoral, judeţul Constanţa, s-a produs un carambol în care au fost implicate 20 de autoturisme.

Conform primelor informaţii, două persoane au fost rănite, dintre care una este încarcerată.

Traficul rutier este oprit total pe sensul către Constanţa, formându-se coloane de autoturisme pe o distanţă de 3 km.

Până la acest moment, pentru gestionarea situaţiei, au fost alocate echipaje din mai multe judeţe: ISU Constanţa – 3 autospeciale de stingere, 1 descarcerare, 3 ambulanţe SMURD, o autospecială pentru transport victime multiple, 2 ambulanţe SAJ; ISUBIF – un Punct medical avansat, o autospecială descarcerare grea, o autoscară, un punct comandă mobil, 12 ambulanţe SMURD, o autospecială pentru transport victime multiple; ISU Călăraşi – o autospecială descarcerare, 4 ambulanţe SMURD, o autospecială pentru transport victime multiple; ISU Ialomiţa – o autospecială descarcerare, o ambulanţă SMURD, o autospecială pentru transport victime multiple.

Conducătorii auto sunt sfătuiţi să respecte indicaţiile poliţiştilor prezenţi pe traseu pentru fluidizarea circulaţiei, să adapteze viteza la condiţiile de trafic şi să evite să se angajeze în efectuarea unor manevre riscante, cum sunt depăşirile coloanelor de autovehicule sau întoarcerile pe segmente de drum unde această manevră este interzisă.

Trafic reluat pe banda a doua a autostrăzii A2 pentru coloana blocată de la Cernavodă spre Constanţa

Traficul rutier a fost reluat pe banda a doua a autostrăzii A2 pentru coloana de autovehicule blocate de la Cernavodă spre Constanţa, anunţă, vineri, Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Constanţa.

Conform sursei citate, pentru cei care vin de la Bucureşti, traficul rutier rămâne deviat pe DN 22C, în nodul rutier de la Cernavodă.

Un număr de 15 persoane, victime ale accidentelor care s-au produs, vineri dimineaţă, pe autostrada A2 au fost transportate la spital, între acestea fiind şi cinci copii, precizează ISU Dobrogea.

Potrivit sursei citate, alte şapte persoane au fost asistate la faţa locului.

În urma evaluărilor, s-a stabilit că în evenimente au fost implicate 55 de autoturisme cu 155 de persoane, menţionează ISU Dobrogea