Traficul de nave pe Marea Neagră a scăzut considerabil în această săptămână după amenințările transmise de Rusia și Ucraina

Numărul de nave care se pregătesc să preia încărcături de cereale din zona Mării Negre a scăzut cu 35% în această săptămână comparativ cu cea precedentă, pe fondul îngrijorărilor crescute cu privire la posibilitatea ca navele comerciale să fie lovite dacă Rusia continuă să atace facilităţile portuare din Ucraina, transmite Reuters, relatează Agerpres.
AGERPRES - vin, 21 iul. 2023, 19:42
Traficul de nave pe Marea Neagră a scăzut considerabil în această săptămână după amenințările transmise de Rusia și Ucraina

Ministerul rus al Apărării a transmis miercuri că va considera navele care se îndreaptă spre Ucraina drept potenţiale transporturi de încărcături militare şi, implicit, potenţiale ţinte militare. Ulterior, Kievul a emis un avertisment similar cu privire la navele care se îndreaptă spre Rusia.

„Credem că această retorică agresivă este posibil să ducă la o diminuare a numărului de proprietari de nave dispuşi să navigheze în regiune şi creează noi complicaţii cu privire la oferirea de poliţe de asigurare”, susţine Omar Nokta, analist la Jefferies.

Potrivit unei analize efectuate de platforma Shipfix, numărul navelor care erau poziţionate pentru a transporta cereale din regiunea Mării Negre a scăzut cu 35% în această săptămână comparativ cu precedenta. Datele arată că doar 20 de vase erau angajate pentru operaţiuni la finalul lunii iulie şi începutul lunii august, comparativ cu 32 de vase în săptămâna precedentă.

Multe companii de asigurare nu mai furnizează acoperire pentru livrările din Ucraina, exceptând cele care se fac prin micile porturi de la Dunăre, au dezvăluit vineri pentru Reuters mai multe surse din industria de asigurări. „Întrebarea principală este cât de sigure vor fi porturile de la Dunăre în perioada următoare”, a spus una dintre surse.

Vineri, erau zeci de nave care aşteptau să treacă prin canalul Dunării, inclusiv nave care se îndreaptă spre România sau care pleacă din România, arată datele firmei de analize MarineTraffic.

Primele suplimentare de risc, din cauza războiului, care sunt percepute în momentul intrării în Marea Neagră, trebuie reînnoite odată la şapte zile. Aceste prime costă deja mii de dolari şi sunt aşteptate să crească, având în vedere riscul minelor plutitoare.

Ministerul Apărării de la Moscova a anunţat vineri că nave din flota rusă din Marea Neagră au lansat rachete de croazieră antinavă ”asupra unui vas-ţintă în zona de antrenament de luptă în nord-vestul Mării Negre”. Ministerul Apărării rus a indicat de asemenea că aviaţia flotei, în coordonare cu navele, a efectuat acţiuni pentru a izola zona închisă temporar navigaţiei.

Citește și:

Te-ar mai putea interesa și
Nazare, întâlnire cu o delegaţie americană, la Bucureşti. Ministrul Finanţelor spune că vrea mai mult capital american în România, mai multe proiecte comune de producție și tehnologie
Nazare, întâlnire cu o delegaţie americană, la Bucureşti. Ministrul Finanţelor spune că vrea mai mult capital american ...
Ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, a avut o întâlnire cu delegația Congresului SUA condusă de congresmanul Mike Rogers, președintele Comisiei pentru Apărare a Camerei......
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul Izvor – Cum va arăta zona (FOTO)
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul ...
Primăria Municipiului Bucureşti anunţă o licitaţie de aproape 64 de milioane de lei fără TVA pentru lucrări de amenajare ...
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Debitul Dunării la intrarea în ţară va atinge în următoarele zile 1.600 mc/s, apoi va fi în scădere până la valoarea ...
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați din hoteluri în Sozopol
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați ...
Un incendiu de amploare a distrus, vineri dimineaţă, un restaurant din Oraşul Nou din Sozopol, obligând autorităţile ...