Traficul feroviar pe segmentul de cale ferată Topleţ – Băile Herculane a fost reluat

Traficul feroviar pe segmentul de cale ferată Topleţ - Băile Herculane a fost reluat în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă, la ora 0,30, toate trenurile de călători şi de marfă circulând în condiţii de siguranţă, anunţă CFR Călători.
Economica.net - S, 01 nov. 2014, 08:09
Traficul feroviar pe segmentul de cale ferată Topleţ - Băile Herculane a fost reluat

Un tren de călători a deraiat, joi după-amiază, între localităţile Topleţ şi Băile Herculane, fără a face victime.

Trei vagoane, dintr-un total de patru, au sărit de pe şine, cel mai probabil, în urma ploilor din ultima vreme când a fost şi oprită circulaţia după alunecările de teren care au avut loc în zonă.

Trenurile InterRegio înscrise în grafic pentru vineri au circulat, până la redeschiderea traficului feroviar, pe rută ocolitoare prin Valea Jiului, iar pentru pasagerii trenurilor Regio (de scurt parcurs) s-a asigurat transbordarea cu mijloace auto între Topleţ şi Băile Herculane.

Te-ar mai putea interesa și
Comisia Europeană e deschisă la varianta cerută de Franța de a amâna intrarea in vigoare a normelor privind emisiile de metan
Comisia Europeană e deschisă la varianta cerută de Franța de a amâna intrarea in vigoare a normelor privind emisiile ...
Uniunea Europeană a deschis, vineri, calea pentru o amânare, cu un an, a normelor comunitare privind emisiile de metan care îi vizează pe importatorii de combustibili fosili, o solicitare......
Cabinetul propus de Siegfried Mureșan. Guvern politic, format din trei partide și un independent la Justiție. 16 ministere și trei vicepremieri
Cabinetul propus de Siegfried Mureșan. Guvern politic, format din trei partide și un independent la Justiție. 16 ministere ...
Conducerile PNL, USR şi UDMR au aprobat vineri programul de guvernare şi au validat listele de miniştri propuşi pentru ...
Clubul Manchester City a fost găsit vinovat că a încălcat de 114 ori regulile financiare impuse de Liga Engleză de Fotbal- surse
Clubul Manchester City a fost găsit vinovat că a încălcat de 114 ori regulile financiare impuse de Liga Engleză de Fotbal- ...
Clubul Manchester City a fost găsit vinovat, cu o singură excepţie, de toate cele 115 de încălcări ale regulilor financiare ...
Eni plafonează din solidaritate prețurile la benzina și motorina vândute în Italia
Eni plafonează din solidaritate prețurile la benzina și motorina vândute în Italia
Compania petrolieră italiană Eni a anunţat vineri că, din "solidaritate", va stabili un plafon de preţ la benzina şi ...